StiripesurseExterneSUA evită să se angajeze în privinţa aderării 'ireversibile' a Ucrainei...

SUA evită să se angajeze în privinţa aderării ‘ireversibile’ a Ucrainei la NATO

Publicat:

SUA evită să se angajeze în privinţa aderării ‘ireversibile’ a Ucrainei la NATO

Statele Unite ale Americii au promis vineri că summitul NATO de săptămâna viitoare de la Washington se va încheia cu o declaraţie comună de susţinere a procesului de aderare a Ucrainei la Alianţa Atlantică, dar au evitat să se angajeze să includă cuvântul “ireversibil”, aşa cum a solicitat Kievul, informează EFE.

“Sperăm că declaraţia finală a summitului, care încă se negociază, va include semnale foarte puternice de sprijin pentru aderarea Ucrainei şi, de asemenea, va sublinia importanţa ca Ucraina să realizeze reforme în chestiuni economice, de securitate şi democratice”, a explicat pentru presă o sursă din cadrul administraţiei preşedintelui democrat Joe Biden, potrivit stiripesurse.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Aceeaşi sursă a evitat să răspundă la întrebarea dacă cuvântul “ireversibil” va fi inclus sau nu în comunicatul final, o solicitare expresă făcută de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Poziţia administraţiei Biden este că declaraţia conţine un “limbaj puternic” în care este clar că Ucraina se va alătura NATO în viitor.


Ceea ce oferă Ucrainei administraţia Biden este un angajament pe termen lung de a-i garanta apărarea şi de a îmbunătăţi pregătirea trupelor Kievului, în ceea ce Washingtonul a numit o “punte” către viitoarea sa calitate de membru al Alianţei.

La summitul de anul trecut din Lituania, Zelenski şi-a văzut zădărnicite aşteptările ca Alianţa Atlantică să adreseze o invitaţie oficială Ucrainei pentru a negocia aderarea, un pas pe care majoritatea ucrainenilor îl consideră indispensabil pentru a transmite un semnal puternic preşedintelui rus Vladimir Putin.

Citește și: Moldova îşi trimite militarii în Somalia

Nici intrarea rapidă a Ucrainei în NATO nu va fi discutată la summitul de săptămâna viitoare de la Washington, întrucât Statele Unite se opun aderării cât timp durează războiul, deoarece aceasta ar presupune existenţa unui conflict direct între Alianţa Atlantică şi Rusia.

Însă Kievul doreşte ca aliaţii să recunoască că viitoarea aderare a Ucrainei este un proces fără întoarcere.

Potrivit unor surse europene, aliaţii negociază limbajul comunicatului final şi îşi doresc să fie “cât mai puternic” pentru a-şi demonstra sprijinul pentru aderarea Ucrainei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Prețurile alimentelor au scăzut uşor în luna mai, dar rămân aproape de maximul ultimilor trei ani (date FAO)

Indicele global al preţurilor produselor alimentare a scăzut uşor în luna mai 2026, dar rămâne aproape de maximul ultimilor trei ani, în condiţiile în...

Șofer de 76 de ani, cercetat penal după un accident rutier la Orhei și tentativă de corupere a unui polițist

Un șofer de 76 de ani este cercetat penal după ce ar fi provocat un accident rutier în apropierea satului Seliște, raionul Orhei, ar...

Marta Kos îndemnă tinerii să se implice activ în viața societății și să apere valorile democratice

Peste 30 de tineri din Republica Moldova, state membre ale Uniunii Europene și țări partenere participă la Forumul de politici de tineret cu tema...

Ana Blandiana: Putin foloseşte cu succes toate metodele de represiune şi de pervertire a adevărului, învăţate în Uniunea Sovietică

Discurs impresionant al poetei Ana Blandiana, în conferinţa „Ce dezvăluim? Ce protejăm?”, organizată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii organizată la București în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.