StiripesurseDiasporaBudapesta salută 'angajamentului guvernului italian faţă de reinstalarea securităţii în Europa'

Budapesta salută ‘angajamentului guvernului italian faţă de reinstalarea securităţii în Europa’

Publicat:

Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a discutat luni seara la telefon cu ministrul italian de interne, Matteo Salvini, căruia i-a spus că guvernul ungar salută “angajamentul guvernului italian faţă de reinstalarea securităţii europene”, relatează marţi MTI, potrivit agerpres.

Guvernul Italiei a arătat că graniţele Europei, inclusiv cele maritime, pot fi apărate şi traficul de persoane poate fi eliminat, a arătat într-un comunicat dat publicităţii după convorbire un purtător de cuvânt al Ministerului ungar al Afacerilor Externe.

Citeşte şi: Trump prevede o relaţie FORMIDABILĂ cu Kim

Recentele măsuri ale guvernului italian au demonstrat că “politica Bruxellesului cu privire la migraţie nu este potrivită”, se subliniază în comunicat, care mai notează că Uniunea Europeană nu a reuşit, în ultimii trei ani şi jumătate, să-şi “edifice capacitatea de a apăra graniţele Europei”.

La sfârşitul săptămânii trecute, Matteo Salvini, noul ministru de interne al Italiei şi lider al partidului Liga (extrema dreaptă), a refuzat acostarea unei nave cu migranţi în porturile italiene. Marţi, ONG-ul SOS Mediterana a anunţat că cei 629 de migranţi salvaţi în Marea Mediteraneană de nava Aquarius şi blocaţi în larg în urma unei dispute cu Italia şi Malta vor fi în final debarcaţi în Spania, care a propus să-i primească.


Citeşte şi: Un elicopter militar s-a prăbuşit în Bulgaria. Doi oameni au murit

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.