StiripesurseDiasporaPreședintele Franței îl consideră le liderul sirian, Bashar Al-Assad, ca fiind...

Președintele Franței îl consideră le liderul sirian, Bashar Al-Assad, ca fiind un CRIMINAL care trebuie judecat

Publicat:

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a afirmat marţi într-o conferinţă de presă, cu ocazia Adunării Generale a ONU, că liderul de la Damasc, Bashar al-Assad, este un criminal, transmite AFP. 

“Bashar al-Assad este un criminal, va trebui să fie judecat şi să răspundă pentru crimele sale în faţa justiţiei internaţionale”, au fost cuvintele lui Macron. El a precizat că poporul sirian este cel care trebuie să îşi aleagă liber viitorul conducător.

Îndepărtarea de la putere preşedintelui Siriei nu este însă o condiţie prealabilă pentru negocierile de pace în Siria, a mai declarat şeful statului francez. În discursul său din plenul Adunării Generale, el a a apreciat că negocierile de la Astana pentru soluţionarea conflictului din Siria, cu participarea Rusiei, a Iranului şi a Turciei, au permis încheierea au înlocuit practic procesul de pace eşuat coordonat de Naţiunile Unite, dar nu sunt adecvate. Prioritatea Franţei, care va prezida în octombrie Consiliul de Securitate al ONU, va fi asigurarea accesului ajutoarelor umanitare şi medicale pe tot teritoriul Siriei, a anunţat Macron.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.