StiripesurseDiasporaCel puţin 2,5 milioane de migranţi au recurs la reţele de...

Cel puţin 2,5 milioane de migranţi au recurs la reţele de traficanţi pentru a trece frontierele în 2016 (ONU)

Publicat:

Cel puţin 2,5 milioane de migranţi din întreaga lume au recurs la reţele de traficanţi pentru a trece frontierele în 2016, generând venituri estimate la peste 7 miliarde de dolari pentru crima organizată, potrivit unui studiu publicat miercuri de către Oficiul Naţiunilor Unite pentru Combaterea Drogurilor şi Criminalităţii (UNODC), informează AFP, potrivit agerpres.

Aceste venituri – aproape şase miliarde de euro – reprezintă echivalentul a ceea ce SUA sau ţările Uniunii Europene au cheltuit pentru ajutorul umanitar la nivel global în 2016, potrivit UNODC.

Citește și: UE vrea să-şi întărească operaţiunile militare de securitate din afara teritoriului său

Agenţia ONU, care publică primul an această compilaţie internaţională de date, insistă totuşi asupra caracterului incomplet al studiului şi al informaţiile despre o activitate care, prin definiţie, este clandestină.

Migranţii şi traficanţii la ajutorul cărora aceştia recurg exploatează 30 de itinerarii în Europa, Africa, America de Nord şi Asia.


Fluxul cel mai important – între 735.000 şi 820.000 de persoane în 2016 – vizează America de Nord. Urmează apoi ruta din Africa subsahariană spre Africa de Nord – aproximativ 480. 000 de persoane – şi traseul din Marea Mediterană – cu aproximativ 375. 000 de persoane.

Migraţia în Asia generează, de asemenea, un flux important de treceri ilegale, de ordinul a 550 000 de persoane, cu destinaţia Thailanda în 2010, potrivit studiului, care nu prezintă o estimare actualizată pentru anul 2016.

Acest trafic ilegal de migranţi, care din ‘lipsa altor mijloace’ recurg la reţelele de traficanţi pentru a fugi din ţările lor de origine, ‘urmează aceeaşi dinamică, la fel ca alte pieţe transnaţionale de crimă organizată’, răspunzând cererii şi ofertei, subliniază studiul.

Citește și : Trucia: Şase foşti fotbalişti riscă până la 15 ani de închisoare pentru presupuse legături cu puciul eşuat din 2016

Acest trafic pe căi terestre, maritime şi aeriene are huburi regionale precum cel din Agadez, în Niger, pe ruta între Africa de Vest şi Africa de Nord, în mai multe oraşe de la frontiera între Etiopia şi Kenya şi în majoritatea marilor capitale.

Mulţi migranţi mor pe aceste itinerarii, iar ruta prin Mediterana s-a dovedit a fi cea mai periculoasă, ‘cu aproximativ 50% din numărul total de decese’. Decese sistematice în rândul migranţilor au fost, de asemenea, semnalatăe de-a lungul majorităţii rutelor, subliniază studiul, care printre numeroasele pericole menţionează violuri, jafuri, răpiri şi trafic de persoane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.