StiripesurseExterneKremlinul neagă eşecul ofensivei sale în regiunea ucraineană Harkov

Kremlinul neagă eşecul ofensivei sale în regiunea ucraineană Harkov

Publicat:

Kremlinul neagă eşecul ofensivei sale în regiunea ucraineană Harkov

Kremlinul a negat miercuri că ofensiva sa în regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei, a eşuat, chiar dacă obiectivul anunţat de Vladimir Putin de a crea o „zonă tampon” pentru a împiedica tirurile în direcţia Rusiei nu a fost atins, relatează AFP.

Rusia a anunţat marţi restricţionarea accesului, începând din 23 iulie, în 14 localităţi din regiunea rusă Belgorod, la frontiera cu Ucraina, din cauza bombardamentelor ucrainene, în pofida ofensivei ruse care se desfăşoară din luna mai pentru a le face să înceteze, scrie Agerpres.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

„Nu, asta nu înseamnă” că ofensiva rusă a eşuat, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în cadrul briefingului său zilnic.

„Operaţiunea continuă şi va continua până îşi va îndeplini obiectivul”, a asigurat el.


Măsurile anunţate marţi în regiunea Belgorod, a spus Peskov, nu demonstrează un eşec, ci „noi practici” de „asigurare a securităţii populaţiei”.

Guvernatorul regiunii Belgorod, Viaceslav Gladkov, a declarat miercuri că alţi doi civili au fost ucişi într-un nou atac cu dronă ucraineană în apropiere de aşezarea Ţerkovni, la opt km de graniţă, aceasta nefăcând parte din cele 14 localităţi supuse restricţiilor drastice de acces din 23 iulie. Ucraina vizează doar obiective militare şi infrastructuri strategice, potrivit Kievului, iar oficialii ruşi nu au precizat cine erau cei doi civili ucişi în regiunea Belgorod.

Chiar dacă au cucerit mai multe localităţi în regiunea Harkov de la începutul lunii mai, forţele ruse nu au reuşit până acum să creeze zona de securitate” dorită de Vladimir Putin şi nici să spargă defensiva ucraineană.

Potrivit Kievului, Moscova a înregistrat pierderi foarte mari în acest asalt.

Decizie fără precedent a Rusiei de a restricţiona accesul în zonele locuite de graniţă a venit la câteva săptămâni după ce Occidentul a autorizat, în anumite condiţii, aliatul lor ucrainean să lovească ţinte militare de pe teritoriul rus cu arme moderne occidentale.

Însă ucrainenii întreprind deja de mai mult timp atacuri împotriva Rusiei cu echipament propriu, chiar dacă mai vechi, mai puţin precis şi cu o rază de acţiune mai restrânsă.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

Pentru Kiev, este vorba de a muta luptele pe teritoriul Rusiei şi de a viza siturile de unde ruşii bombardează zilnic Ucraina.

Ofensiva rusă în regiunea Harkov a forţat însă Ucraina să redistribuie trupe pentru a opri avansul părţii adverse. În acelaşi timp, armata ucraineană a pierdut teren în estul ţării, notează AFP.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.