StiripesurseSocialDiscuții despre rolul Parlamentului în procesul de aderare a Republicii Moldova...

Discuții despre rolul Parlamentului în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană

Publicat:

Discuții despre rolul Parlamentului în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană

Subiectul privind rolul Parlamentului în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost abordat la una dintre sesiunile de discuții desfășurate în cadrul Conferinței internaționale cu genericul „Următorii pași în procesul de aderare la UE”. Evenimentul, care a avut loc la Parlament, a reunit deputați, reprezentanți ai Biroului pentru Integrare Europeană, experți în domeniul integrării europene din Letonia, Slovenia, Serbia, precum și funcționari din cadrul Secretariatului Parlamentului Republicii Moldova.

În prima parte a sesiunii de discuții au fost abordate subiecte privind rolul parlamentelor naționale în procesul de aderare la Uniunea Europeană, cerințele de armonizare a legislației naționale la prevederile legislației UE, diplomația parlamentară. Participanții au pus accentul pe importanța coordonării eficiente a acțiunilor și activităților între instituții la nivel național, precum și colaborarea cu instituțiile europene pentru a asigura un parcurs european coerent pentru Republica Moldova. Experții internaționali au adus în prim-plan exemple de bune practici și au oferit recomandări valoroase pentru optimizarea procesului de integrare europeană.

În debutul evenimentului, vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a reiterat rolul esențial pe care îl are Parlamentul în procesul de negociere privind aderarea țării noastre la Uniunea Europeană. „Mă bucur că, după deschiderea oficială a negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE, încercăm să ne consolidăm eforturile și să coordonăm activitățile pentru că avem foarte mult de lucru. Cu siguranță, dacă ne vom uni eforturile, vom reuși mult mai repede și mai eficient să ne pregătim temele pentru acasă”, a menționat vicepreședinta Doina Gherman.

Cel de-al doilea panel de discuții a vizat aspectele constituționale în procesul de aderare, fiind analizată oportunitatea de modificare a Constituției. Dezbaterile s-au referit și la experiența altor țări în acest demers, oferind o perspectivă comparativă asupra provocărilor și soluțiilor adoptate de alte state în procesul de integrare europeană.

Citește și: Gherasimov: Noi ca ţară, nu căutăm scurtături, nu căutăm excepții pe drumul nostru european


Prezentă la eveniment, deputata Ina Coșeru, președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, a menționat că, deși Republica Moldova a trecut rapid prin etapele procesului de integrare europeană – depunerea cererii de aderare la UE, obținerea statutului de țară candidată  și lansarea negocierile de aderare, inclusiv datorită contextului geopolitic, procesul de integrare europeană a început de mult. „Acum, odată ce negocierile de aderare au fost lansate, este esențial să ne pregătim și să avem capacitățile necesare pentru a menține același ritm în procesul de integrare europeană”, a declarat președinta Comisiei, Ina Coșeru.

În cadrul conferinței, s-a discutat și despre raportarea progreselor realizate în parcursul european și despre implicarea organizațiilor societății civile în acest proces, fiind entități cu un rol important în monitorizarea și susținerea reformelor necesare pentru aderarea țării noastre la UE.

Conferința internațională „Următorii pași în procesul de aderare la Uniunea Europeană” a fost organizată de Biroul pentru Integrare Europeană (BIE) cu suportul Proiectului UE „Sprijin pentru dialogul politic structurat, coordonarea implementării Acordului de Asociere și consolidarea procesului de armonizare a legislației pentru Republica Moldova”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.