StiripesurseDiasporaVarşovia își va duce la capăt reformele din sistemul judiciar (ministru...

Varşovia își va duce la capăt reformele din sistemul judiciar (ministru polonez de externe)

Publicat:

Ministrul polonez de externe Jacek Czaputowicz a apărat modificările la sistemul judiciar făcute de guvernul de la Varşovia, în contextul procedurii în desfăşurare de sancţionare a Poloniei de către Comisia Europeană, spunând că executivul din care face parte va duce la capăt noile legi, relatează dpa, potrivit agerpres.

“Nu vedem nicio ameninţare la adresa statului de drept în Polonia”, a declarat vineri Czaputowicz pentru postul public polonez de radio. “Ne vom menţine punctul de vedere şi vom finaliza aceste reforme”, a mai spus el.

Citește și : Germania: Parlamentul a aprobat o majorare de 25 milioane de euro pentru partidele politice

Bruxellesul şi Varşovia sunt în dispută din ianuarie 2016, după ce partidul naţional-conservator Lege şi Justiţie (PiS) a lansat o serie de reforme care includ şi modificări judiciare despre care criticii spun că introduc o influenţă politică mult prea mare şi ameninţă independenţa justiţiei.

Miercuri, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a anunţat că Bruxellesul a îndemnat statele membre să înainteze cu procedura de atenţionare a Poloniei prin organizarea unei audieri formale cu Varşovia.


Czaputowicz a spus despre această audiere că este o “oportunitate” pentru Polonia să îşi explice punctul de vedere.

“Vrem să sporim independenţa sistemului de justiţie”, a afirmat el, reluând argumentul PiS conform căruia actualii judecători din Polonia ar fi corupţi.

Printre reforme se numără şi posibila intenţie de a forţa 27 din cei 72 de judecători ai Curţii Supreme din Polonia să se retragă la 3 iulie, lucru puternic criticat de Comisia Europeană.

Potrivit lui Czaputowicz, schimbările recente aduse reformelor de către guvern au făcut ca acestea să respecte acum solicitările Bruxellesului. Totuşi, Comisia Europeană a spus că aceste amendamente nu elimină principalele îngrijorări.

“Sperăm că Timmermans va face propuneri despre cum să punem capăt disputei”, a spus Czaputowicz, care urmează se se întâlnească luni la Varşovia cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene.

Citește și : Cristiano Ronaldo a fost CONDAMNAT la ÎNCHISOARE!

Czaputowicz nu a exclus ajustări suplimentare la reforme, însă a cerut criticilor “să ofere sistemului de justiţie o şansă să funcţioneze”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.