StiripesurseExterneBarack și Michelle Obama şi-au anunţat susţinerea pentru candidatura Kamalei Harris...

Barack și Michelle Obama şi-au anunţat susţinerea pentru candidatura Kamalei Harris la preşedinţie

Publicat:

Barack și Michelle Obama şi-au anunţat susţinerea pentru candidatura Kamalei Harris la preşedinţie

Fostul preşedinte american Barack Obama şi soţia sa, Michelle, şi-au anunţat susţinerea pentru candidatura Kamalei Harris la preşedinţie, într-un videoclip de circa un minut care a surprins convorbirea telefonică privată purtată de aceştia cu actuala vicepreşedintă, transmite Reuters.

‘Am sunat să-ţi spunem că Michelle şi cu mine suntem foarte mândri să te susţinem şi să facem tot ceea ce putem ca să treci prin aceste alegeri şi spre Biroul Oval’, i-a transmis Obama lui Harris.

‘Sunt mândră de tine. Va fi istoric’, i-a spus şi fosta Primă Doamnă actualei vicepreşedinte.

Vorbind la un telefon mobil şi schiţând câteva zâmbete, Kamala Harris şi-a exprimat recunoştinţa pentru susţinere şi îndelungata lor prietenie.

‘Vă mulţumesc amândurora. Înseamnă atât de mult pentru mine. Şi o să ne şi distrăm bine’, a mai spus ea.


Echipa sa de campanie a precizat că videoclipul a arătat convorbirea propriu-zisă, nu o reconstituire.

Candidatura surpriză a lui Harris împotriva rivalului republican Donald Trump continuă să câştige elan de la susţinători, donatori şi politicieni la mai puţin de o săptămână după ce preşedintele Joe Biden s-a retras din cursă pe fondul scăderii în sondaje.

Obama, primul preşedinte afro-american al SUA, rămâne una dintre figurile cele mai populare ale Partidului Democrat chiar şi după mai mult de un deceniu de când a fost ales ultima oară.

El îi oferise sprijinul său lui Biden în câteva reuniuni de strângeri de fonduri, care au fost unele din cele mai de succes şi mediatizate evenimente ale campaniei preşedintelui actual.

Sprijinul anunţat acum de Obama ar putea ajuta la energizarea campaniei şi strângerii de fonduri pentru Harris şi semnalează că fostul preşedinte ar putea merge în campanie pentru ea după ce nominalizarea va fi confirmată oficial.

Obama a păstrat iniţial o rezervă chiar şi după ce Biden, fostul său vicepreşedinte, a anunţat că o lasă pe Harris ca prezumtivă moştenitoare. Potrivit unor surse, Obama nu a vrut să influenţeze procesul prin care Partidul Democrat îşi desemnează candidatul la preşedinţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CSP îl suspendă pe procurorul cercetat în dosarul mitei de 400 de mii de dolari

Cristin Ghemu de la Procuratura raionului Hâncești a fost suspendat din funcție de Consiliul Superior al Procurorilor, la solicitarea procurorului general Alexandru Machidon. Anchetatorul...

10 cerşetori au fost prinşi pe străzile din Chișinău

Poliția a documentat, în ultimele zile, zece cazuri de cerșetorie în sectoarele Centru și Botanica ale municipiului Chișinău, în cadrul acțiunilor de prevenire și...

48% dintre moldoveni ar vota pentru aderarea la UE, iar fiecare al treilea basarabean vrea unirea cu România (sondaj)

În cazul unui referendum privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, circa jumătate dintre cetățeni ar vota „pentru”. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat...

Peste 900 de candidați au promovat la sesiunea suplimentară de BAC

Alți 916 candidați au promovat examenul național de bacalaureat în cadrul sesiunii suplimentare, potrivit rezultatelor preliminare. Numărul total al persoanelor care au susținut cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.