StiripesurseSocialANSA atenționează asupra calității ouălor procurate pe timp caniculă

ANSA atenționează asupra calității ouălor procurate pe timp caniculă

Publicat:

ANSA atenționează asupra calității ouălor procurate pe timp caniculă

Ouăle fac parte din categoria produselor ușor perisabile, care necesită a fi depozitate la temperaturi speciale și consumate în termenul optim stabilit. Perioada caniculară reprezintă un risc de infestare a ouălor cu bacterii periculoase precum Salmonella, dacă acestea se păstrează la temperaturi ridicate. În acest context, specialiștii din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) atenționează asupra condițiilor de transportare, păstrare și comercializare a ouălor, scrie radiochisinau.md.

Potrivit sursei citate, ouăle se pot comercializa doar în spații/locuri autorizate sanitar-veterinar pentru funcționare, ferite de razele directe ale soarelui, în condiții de temperatură adecvate, recomandat +5 +180 C.

„Înainte de a procura și a consuma acest produs alimentar, cetățenii sunt îndemnați să examineze cu atenție aspectul exterior a ouălor: Coaja ouălor proaspete trebuie să fie integră, curată, mată, poroasă, fără pete și miros specific; termenul de valabilitate a ouălor: constituie 28 de zile de la data ouatului; ouăle trebuie să fie marcate corespunzător. Marcajul este format din: codul întreprinderii de producere (ex. 3MD EPC 000); data durabilității minimale DDM: xx.yy.zz, unde xx, yy și zz reprezintă, respectiv, ziua, luna și anul – dată până când produsul alimentar își păstrează proprietățile specifice ( și asta dacă este păstrat în mod corespunzător)”, indică ANSA.

De asemenea, este importantă categoria de calitate și de greutate. Există categoria A sau „ouă proaspete” și categoria B. De asemenea, ouăle se clasifică și după categorii de greutate: XL – foarte mare: cel puțin 73 g; L – mare: de la 63 la 73 g exclusiv; M – medie: de la 53 la 63 g exclusiv; S – mică: mai puțin de 53 g.

„Fiți atenția la ștampilă. Evitați procurarea ouălor, fără inscripție sau fără ștampila clar vizibilă. În condiții de casă, se recomandă păstrarea ouălor la frigider. Depozitarea în frigider încetinește creșterea bacteriilor. Înainte de consum, ouăle trebuie să fie spălate, or, microorganismele patogene de pe coajă pot pătrunde în produsele culinare și în condițiile unei procesări/prelucrări insuficiente de temperatură, (minim +720 C în interiorul produsului) pot provoca toxiinfecții alimentare”, explică experții ANSA.


CItește și: Legumele care ne pot hidrata indiferent de vremea de afară! Sunt perfecte pentru sănătatea noastră

Ouăle învechite se recunosc după următoarele caracteristici: coaja este lucioasă; spațiul cu aer este mare; albușul are vâscozitate foarte mică și este aproape lichefiat (apos); ouăle cu gălbenușul lipit de coajă sau cu gălbenușul vărsat în albuș sunt considerate necomestibile;  ouăle alterate au miros străin, iar dacă procesul de descompunere a început – au miros de hidrogen sulfurat.

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor informează consumatorii că,  în conformitate cu prevederile din Legea privind activitatea sanitară veterinară și prevederile din Legea cu privire la comerțul interior, gospodarii/persoanele fizice care întrețin pe lângă casă până la 200 de păsări, pot comercializa surplusul de ouă în piețe agricole și alte locuri autorizate, deținând un carnet de sănătate, care se eliberează gratuit de către medicii veterinari ai ANSA. Fiecare consumator este în drept să solicite acest document de la vânzătorii de ouă.

Procurarea produselor alimentare din locuri neautorizate facilitează dezvoltarea comerțului stradal, iar consumătorii își asumă riscuri, pe propria răspundere. În lipsa unei dovezi probatorii (bon fiscal), aceștia sunt privați de dreptul de a-și recupera daunele materiale, în cazul procurării unor produse neconforme/falsificate sau ofensive din punct de vedere al siguranței alimentelor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un drum național intră în reparație

În urma finalizării procedurii de achiziție publică, au fost încheiate patru contracte de întreținere periodică pe drumul public național R3 Chișinău – Hâncești –...

Rata șomajului a ajuns la 10,4%. Sătenii și tinerii – cei mai afectați

Aproape 94 de mii de persoane din Republica Moldova erau șomere în primul trimestru al anului 2026, potrivit datelor publicate de Biroul Național de...

140 de instituții au fost dotate cu 700 de panouri interactive și calculatoare

Un număr de 140 de școli din Republica Moldova au fost dotate cu 700 de panouri interactive și calculatoare, echivalentul a câte cinci săli...

Plățile pentru concediile neutilizate se vor ridica la 192,4 milioane de lei

Bugetul de stat al Republicii Moldova prevede fonduri aferente zilelor de concediu neutilizate ale angajaților din sectorul public. În special, în acest an, suma...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.