StiripesurseJustiţiePartidul Șansă, amenzi pentru accesarea ilegală a datelor personale

Partidul Șansă, amenzi pentru accesarea ilegală a datelor personale

Publicat:

Partidul Șansă, amenzi pentru accesarea ilegală a datelor personale

Instanța de fond a recunoscut vinovat partidul Șansă de accesarea ilegală a datelor cu caracter personal. Formațiunea urmează să achite trei amenzi, în valoare totală de peste 20 de mii de lei, scrie anticoruptie.md.

Instanța de fond a obligat Partidul Șansă să achite trei amenzi. Este vorba despre 7500, 5000 și 10 000 de lei. Conform rechizitoriului, sub pretextul unor proiecte sociale, membri ai formațiunii au colectat semnături și date din actele de identitate, în mai multe sate din raionul Cantemir, dar și din Ialoveni. Oamenii legii au constatat că listele urmau să ajungă la sediile teritoriale ale Partidului Șansă, dar nu au fost întreprinse măsurile de protejare impuse de lege.

Decizia a fost pronunțată de către magistratul Petru Păun, de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

În octombrie 2023, trei membri ai partidului Șansă au fost reținuți în urma a 65 de percheziții desfășurate în toată țara. Conform oamenilor legii, în urma măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală au fost acumulate probe privind finanțarea ilegală a oficiilor teritoriale ale respectivului partid; înregistrarea candidaților independenți, dar susținuți confidențial de același partid; falsificarea semnăturilor în listele pentru susținerea și înregistrarea candidaților; achitarea sumelor de 20 000 lei candidaților partidului și candidaților independenți susținuți confidențial de acest partid; achitarea sumelor de la 500 până la 3000 lei persoanelor care dau acordul să voteze pentru candidații acestui partid; intenția de a corupe integral alegătorii unor localități etc.

Pe 3 noiembrie, premierul Dorin Recean a anunțat despre excluderea partidului Șansă din campania electorală.


Totodată, Recean a precizat că în acțiunile de corupere a alegerilor ar fi fost implicate 5.000 de persoane. Drept urmare, au fost întocmite 160 de volume de dosare penale, dintre care 70 au fost trimise în judecată

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Invazie de ‘pești iepure’ lângă plajele din Grecia: Risc ridicat pentru turiști

Crucea Roșie din Grecia a emis un avertisment din cauza numărului tot mai mare de întâlniri cu așa-numiții „pești iepure” pe plajele din sudul...

Ebola, hantavirus și difterie: Cum alimentează neîncrederea multiple focare de boli în toată lumea

Lipsa de încredere în sistemele de sănătate, comunicarea deficitară și dezinformarea au contribuit la agravarea mai multor focare de boli infecțioase în prima jumătate...

China, noul rival al Franţei pe piaţa de foie gras

Li Fengshan era la un moment dat atât de sărac încât îşi permitea doar o masă pe zi, iar, în prezent, bărbatul în vârstă...

Modele europene de gestionare participativă a ariilor protejate

Reprezentanți ai autorităților publice locale, ai Inspectoratului pentru Protecția Mediului și ai organizațiilor neguvernamentale din Republica Moldova au efectuat, în perioada 17–19 iunie 2026,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.