StiripesurseCultură și MediaStatul va oferi 228 de granturi pentru cetățenii R.Moldova care își...

Statul va oferi 228 de granturi pentru cetățenii R.Moldova care își vor face studiile la doctorat în anul academic 2024-2025

Publicat:

Statul va oferi 228 de granturi pentru cetățenii R.Moldova care își vor face studiile la doctorat în anul academic 2024-2025

Statul va oferi 228 de granturi pentru cetățenii Republicii Moldova care își vor face studiile la doctorat în anul academic 2024-2025. Prevederea se conține în Planul de admitere, supus consultărilor publice de Ministerul Educației. Potrivit documentului, grantul doctoral include bursa individuală și costurile pentru programul de studii avansate și pentru programul de cercetare sau creaţie artistică.

Pentru domeniul științelor sociale și economice se vor oferi cele mai multe granturi – 73, iar pentru științe medicale – 70. Celelalte granturi vor fi pentru științe umaniste (38), științe ale naturii (29), științe inginerești și tehnologii (11) și științe agricole (7). Pentru cetățenii străini sunt prevăzute patru granturi doctorale, potrivit jurnal.md.

Citește și: Kievul anunţă că vrea să oblige Moscova, prin ofensiva în Rusia, la negocieri ‘echitabile’

Cheltuielile medii anuale pentru pregătirea unui student doctorand în cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” constituie 32 999 lei, iar în cadrul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice – 30 585 lei. Pentru pregătirea unui doctorand în cadrul Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI cheltuielile urcă la 38 000 lei.

La competiția națională a proiectelor științifice în vederea repartizării granturilor doctorale de la bugetul de stat 2024-2025 au fost depuse 309 proiecte științifice, în creștere comparativ cu anii precedenți, transmite IPN. Totodată, în ultimii ani se atestă o tendință de descreștere a numărului de studenți înmatriculați la studii superioare de doctorat cu finanțare de la bugetul de stat. În anul de studii 2023-2024 au fost înmatriculați 207 de studenți, cetățeni ai Republicii Moldova, în descreștere față de anul precedent, când au fost înmatriculați 236 de doctoranzi.


Citește și: Poliția înăsprește măsurile de control pe întreg teritoriul țării pentru a responsabiliza șoferii

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Consiliul de afaceri moldo-kazah a fost lansat la Chișinău

La Chișinău a fost lansat Consiliul de afaceri moldo-kazah, o platformă creată pentru a consolida dialogul dintre mediile de afaceri din Republica Moldova și...

De ce scade nivelul vitaminei D în organism și cum îți afectează sănătatea

Vitamina D este una dintre cele mai importante substanțe pentru organism. Ajută la absorbția calciului, contribuie la sănătatea oaselor, susține sistemul imunitar și joacă...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Germania vrea să îi excludă din programul de azil temporar pe bărbaţii ucraineni cu vârste între 23 şi 60 de ani

Germania sprijină o modificare propusă în legislaţia UE care i-ar exclude pe bărbaţii ucraineni de vârstă mobilizabilă din programul de azil temporar, a afirmat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.