StiripesurseExterneLukaşenko a graţiat 30 de deţinuţi condamnaţi pentru manifestaţiile din 2020

Lukaşenko a graţiat 30 de deţinuţi condamnaţi pentru manifestaţiile din 2020

Publicat:

Lukaşenko a graţiat 30 de deţinuţi condamnaţi pentru manifestaţiile din 2020

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a semnat vineri un decret prin care a graţiat 30 de persoane încarcerate în urma protestelor desfăşurate în vara anului 2020, când el a câştigat un nou mandat prezidenţial contestat de opoziţie, care a acuzat fraude electorale, transmite AFP.

Într-un comunicat de presă, preşedinţia belarusă a anunţat că 14 femei şi 16 bărbaţi, condamnaţi pentru “infracţiuni legate de demonstraţii”, au fost graţiaţi, fără a le preciza numele. Printre aceştia se numără persoane cu “boli grave” sau care sunt în vârstă, se arată în comunicatul ce mai menţionează că toţi “şi-au recunoscut vinovăţia” şi s-au “căit sincer”, potrivit stiripesurse.md.

Citește și: Kievul anunţă că vrea să oblige Moscova, prin ofensiva în Rusia, la negocieri ‘echitabile’

Potrivit organizaţiei belaruse de opoziţie Viasna, aproape 1.400 de persoane sunt încarcerate în Belarus pentru că s-au împotrivit regimului condus de 30 de ani de preşedintele Aleksandr Lukaşenko în această fostă republică sovietică ce este acum un aliat al Rusiei.

El a fost reales la alegerile din august 2020, al căror rezultat a fost contestat de opoziţia pro-occidentală care a organizat manifestaţii masive.


Potrivit ONG-ului Viasna, alţi 20 de deţinuţi politici au fost eliberaţi în iulie în Belarus, după ce şi-au ispăşit pedeapsa, şi încă 18 au fost “graţiaţi sau schimbaţi” cu deţinuţi din alte ţări.

Citește și: Poliția înăsprește măsurile de control pe întreg teritoriul țării pentru a responsabiliza șoferii

Lidera opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, auto-exilată în Lituania, a declarat la începutul lunii iulie că peste 200 de deţinuţi politici se aflau “într-o stare critică de sănătate” şi că viaţa lor este “în mare pericol” în închisoare, şase dintre ei decedând deja în spatele gratiilor.

Soţul ei, Serghei Tihanovski, care a candidat împotriva lui Lukaşenko în 2020, ispăşeşte o condamnare de peste 18 ani de închisoare pentru rolul său în organizarea mişcării de protest care a urmat acelui scrutin.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

De ce a stârnit filmul ‘Odiseea’ furia grecilor

Christopher Nolan a readus pe marile ecrane una dintre cele mai cunoscute epopei ale Antichității, însă „Odiseea” (The Odyssey) a provocat în Grecia o...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.