StiripesurseCultură și MediaDiverseTikTok 'a contribuit foarte probabil' la victoria extremei drepte germane la...

TikTok ‘a contribuit foarte probabil’ la victoria extremei drepte germane la alegerile regionale

Publicat:

TikTok ‘a contribuit foarte probabil’ la victoria extremei drepte germane la alegerile regionale

Partidul de extremă dreapta din Germania, Alternativa pentru Germania (AfD), a fost de două ori mai eficient în a ajunge la alegătorii aflaţi la primul vot prin intermediul TikTok decât toate celelalte partide la un loc. Acest lucru poate explica de ce partidul a obţinut rezultate atât de bune.

AfD a câştigat alegerile din Turingia şi s-a clasat pe locul al doilea în scrutinul din Saxonia, potrivit voturilor numărate. Este primul partid de extremă dreapta care câştigă un scrutin regional de după al Doilea Război Mondial şi a sporit îngrijorările în rândul oficialilor germani, cancelarul Olaf Scholz făcând un apel la formarea unor guverne fără „extremişti de dreapta”, potrivit stiripesurse.

Citește și: Crește nemulțumirea rușilor. Putin nu a mai fost așa de puțin popular de la mobilizarea parțială din 2022

Cu ajutorul aplicaţiei TikTok, AfD a devenit cel mai puternic partid în rândul tinerilor alegători cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, cu o marjă largă, conform sondajului Infratest Dimap, scrie Deutsche Welle.

Întrucât platforma este populară în rândul tinerilor utilizatori, Roland Verwiebe, profesor la Universitatea din Potsdam şi unul dintre coordonatorii unui proiect de monitorizare a activităţii partidelor germane pe TikTok a declarat pentru sursa citată „succesul AfD pe TikTok a contribuit foarte probabil la succesul electoral al AfD”.


Conţinut predominant al AfD înainte de alegeri
Cercetătorii de la Universitatea din Potsdam au efectuat o analiză a datelor utilizatorilor, iar rezultatele au arătat că în săptămânile de dinaintea votului, conţinutul legat de AfD a fost afişat unui public mult mai numeros pe platforma de socializare decât conţinutul legat de alte partide politice.

În acelaşi timp, cercetătorii au observat că deşi celelalte formaţiuni au realizat mai multe videoclipuri în cele opt săptămâni premergătoare votului, acestea nu au apărut la fel de mult ca videoclipurile legate de AfD.

Totodată, potrivit rezultatelor obţinute, vizibilitatea în rândul tinerilor alegători a conţinutului legat de AfD a fost de 71%, spre deosebire de cea a Uniunii Creştin-Democrate (CDU), care a fost de 8%.

Care este explicaţia
Potrivit lui Verwiebe, un motiv pentru care conţinutul legat de AfD a fost mai des întâlnit pe TikTok ar putea fi faptul că o reţea de influenceri de dreapta bine conectaţi pe platforă distribuie conţinutul AfD şi contribuie la viralizarea acestuia.

Pe de altă parte, spre deosebire de celelalte partide, majoritatea candidaţilor AfD sunt mult mai activi pe TikTok.

Citește și: Iohannis, întrebat ce va face din decembrie: ‘Nu cred că este relevantă persoana mea după încheierea mandatului’

În aceste condiţii, popularitatea în creştere a AfD în rândul tinerilor alegători a fost atribuită, cel puţin parţial, acestei prezenţe a partidului pe TikTok.

La alegerile europarlamentare din iunie 2024, 16 % dintre tinerii germani au votat pentru AfD, un scor de trei ori mai mare la această categorie demografică faţă de alegerile de acum cinci ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.