StiripesursePoliticăMaia Sandu s-a întâlnit cu fostul președinte estonian

Maia Sandu s-a întâlnit cu fostul președinte estonian

Publicat:

Maia Sandu s-a întâlnit cu fostul președinte estonian

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit miercuri, 4 septembrie, cu fostul președinte al Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, aflat într-o vizită la Chișinău. Oficialii au discutat despre Estoniea în procesul de integrare europeană și despre lecțiile pe care țara noastră le poate învăța din acest parcurs.

Totodată, șefa statului a declarat că această țară este un prieten de încredere al Republicii Moldova.

Maia Sandu s-a întâlnit cu fostul președinte estonian

„Estonia este un prieten de încredere al Republicii Moldova. Cu sprijinul său, avansăm pe calea modernizării și europenizării”, a menționat Maia Sandu.

Republica Estonia și-a recăpătat independența în anul 1991 și a aderat la Uniunea Europeană în anul 2004. În cei 20 de ani de apartenență la UE, salariul mediu brut în această țară a crescut de aproape cinci ori, de la aproximativ 400 de euro în 2004 la aproape 1900 de euro în 2024, iar speranța de viață a crescut cu aproximativ 8 ani, ajungând la 79 de ani în 2023. Aceste realizări demonstrează impactul pozitiv al integrării europene asupra nivelului de trai al cetățenilor estonieni și servesc drept inspirație pentru Republica Moldova, care se află acum într-o etapă crucială a modernizării și europenizării.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Actorul Sean Penn va regiza un film despre atacul de la Capitoliu

Actorul american Sean Penn, de trei ori câștigător al premiului Oscar, va regiza un film despre un ofițer de poliție prins în asaltul asupra...

Soluția simplă prin care poți împiedica șobolanii să îți invadeze grădina

Experții recomandă un amestec din ingrediente uzuale care poate ține șobolanii la distanță de grădina ta. Pe măsură ce temperaturile cresc, experții avertizează că în...

O substanță comună din compoziția plasticului, asociată cu anxietatea cronică

Expunerea la o substanță chimică comună din plastic înainte și la scurt timp după naștere poate avea efecte de durată asupra comportamentului. Cercetătorii au descoperit...

Parlamentul European interzice termenul ‘friptură pe bază de plante’

Burgerii vegetarieni și cârnații pe bază de plante își vor putea păstra însă denumirile în această etapă, conform prevederilor care au făcut obiectul unui...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.