StiripesurseSocialFNMF îndeamnă cetățenii să voteze „Da” la referendum: „Agricultorii au cele...

FNMF îndeamnă cetățenii să voteze „Da” la referendum: „Agricultorii au cele mai valoroase avantaje după aderarea RM la UE”

Publicat:

FNMF îndeamnă cetățenii să voteze „Da” la referendum: „Agricultorii au cele mai valoroase avantaje după aderarea RM la UE”

Federația Națională a Fermierii îndeamnă cetățenii să participe activ la referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, scrie jurnal.md.

Federația a emis astăzi o declarație în care își exprimă „încrederea în oportunitățile de dezvoltare social-economică a RM, care pot fi asigurate prin intermediul relațiilor cu țările civilizate, care sunt parte a lumii libere, unde se respectă drepturile omului, libertatea și valorile general umane”.

„FNFM își exprimă recunoștința pentru suportul dezinteresat acordat sectorului agricol din RM pe parcursul anilor de către UE, diferite agenții de dezvoltare, organizații, fundații în cadrul multiplelor programe și proiecte de asistență tehnică și investiționale”, se spune în declarație.

Totodată, federația accentuează că agricultorii sunt beneficiaii cu cele mai valoroase avantaje care pot urma după aderarea RM la UE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ghenadie Pîrlii a picat evaluarea externă şi a fost eliberat din funcţie

Consiliul Superior al Procurorilor a decis eliberarea din funcție a procurorului Ghenadie Pîrlii, după ce acesta nu a promovat evaluarea externă pe criteriul integrității...

O cupolă de aer rece se aşează peste Europa Centrală și de Est. Frigul vine și în Moldova

După o perioadă îndelungată de căldură extremă, un val de aer rece va cuprinde Europa Centrală și de Est, inclusiv Republica Moldova, și va...

Chişinăul a ratificat Convenția prin care Ucraina va putea cere Rusiei despăgubiri de război

Parlamentul R. Moldova a ratificat Convenția privind instituirea Comisiei internaționale de reclamații pentru Ucraina, semnată la Haga la 16 decembrie 2025. Prin acea Comisie,...

VIDEO Majoritatea cetățenilor NU susțin reforma fiscală propusă de Guvern (sondaj)

Majoritatea cetățenilor se declară îngrijorați de măsurile incluse în reforma fiscală propusă de Guvern și declară că nu susțin aplicarea acesteia. Potrivit Barometrului socio-politic...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.