StiripesurseSocialVIDEO - Contrabandă cu tone de alcool etilic în Găgăuzia

VIDEO – Contrabandă cu tone de alcool etilic în Găgăuzia

Publicat:

Contrabandă cu tone de alcool etilic în Găgăuzia

Un grup criminal organizat, specializat în contrabandă cu alcool etilic, a fost destructurat de oamenii legii. Potrivit ofițerilor Direcției de investigații „Sud” a INI în comun cu cei ai Direcției de Poliție a UTA Găgăuzia, au cercetat doi bărbați de 40 ani și 50 de ani.

„Oamenii legii au stabilit că membrii grupării, originari din Ceadîr-Lunga, având scopul obținerii profitului ilegal, ar fi introdus ilegal pe teritoriul țării noastre și al Ucrainei, produse accizabile sub formă de alcool etilic”, ne informează reprezentanții Poliției R. Moldova.

Citeşte şi: Demisii în serie înainte de o nouă remaniere guvernamentală în Ucraina – Stiripesurse.md

În rezultatul perchezițiilor efectuate la domiciliul unuia dintre suspecți, oamenii legii au depistat și au ridicat circa 3 tone de alcool etilic. De asemenea, au fost descoperite mai multe sticle din plastic destinate îmbutelierii produselor alcoolice, care erau păstrate în condiții neconforme. Valoarea estimativă a alcoolului etilic ridicat constituie 400 000 de lei.

Contrabandă cu tone de alcool etilic în Găgăuzia

Totodată, polițiștii au constatat că suspecții își desfășurau activitatea ilegală începând cu anul 2022.


Pe acest caz a fost inițită o cauză penală pentru contrabandă cu mărfuri accizate, săvârșită de două sau mai multe persoane.

Membrii grupării sunt cercetați în stare de libertate, iar dacă vinovăția acestora va fi demonstrată, aceștia riscă închisoare de la 4 – la 10 ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.