StiripesurseCultură și MediaDiversePatru alpinişti au fost găsiţi morţi de epuizare pe Mont Blanc

Patru alpinişti au fost găsiţi morţi de epuizare pe Mont Blanc

Publicat:

Patru alpinişti au fost găsiţi morţi de epuizare pe Mont Blanc

Patru alpinişti din Italia şi Coreea de Sud au fost găsiţi morţi, marţi, pe cel mai înalt vârf al Alpilor, Mont Blanc, după ce fuseseră daţi dispăruţi timp de trei zile din cauza vremii nefavorabile, a anunţat prefectura franceză locală, transmite News.ro.

Alpiniştii ”au murit de epuizare”, a declarat prefectura Haute-Savoie pentru AFP, adăugând că salvatorii care au ajuns în cele din urmă la faţa locului i-au găsit mai întâi pe cei doi coreeni, urmaţi de cei doi italieni, potrivit stiripesurse.

Citește și: Crește nemulțumirea rușilor. Putin nu a mai fost așa de puțin popular de la mobilizarea parțială din 2022

Un elicopter al poliţiei montane PGHM, cu sediul la Annecy, a reuşit să aterizeze în jurul orei 13:30 şi a găsit cadavrele între 100 şi 200 de metri de vârf.

”Cadavrele au fost coborâte” de pe munte şi «familiile au fost informate», a declarat filiala din Chamonix a PGHM.


Un grup de salvatori montani italieni a ajuns pe jos pe vârf, după ce a pornit în cursul dimineţii, dar nu a observat cadavrele, a adăugat poliţia.

Poliţia a fost alertată sâmbătă târziu cu privire la ”dispariţia a trei grupuri de alpinişti în apropierea vârfului Mont Blanc, în condiţii meteorologice foarte nefavorabile”.

Grupurile plecaseră ”fără ghizi”, a declarat prefectura.

Un efort intens de salvare a recuperat doi coreeni, care erau în viaţă, la 4.100 de metri, duminică dimineaţa, dar vremea s-a înrăutăţit ulterior, astfel că salvatorii nu au mai putut continua căutările celor aflaţi încă pe munte în zilele următoare.

Încă de marţi dimineaţă, un elicopter de căutare se întorsese de pe Mont Blanc, deoarece nu reuşise să găsească o cale de acces printre nori.

Citește și: Vladimir Zelenski: Ucraina are ”nevoie de o nouă energie” după doi ani şi jumătate de război cu Rusia

Un comandant de rang înalt al PHGM a declarat pentru cotidianul regional Le Dauphine Libere că i-au contactat telefonic pe italieni pentru scurt timp şi au aflat locaţia lor, la 4.600 de metri pe faţa nordică a Mont Blanc, dar că legătura s-a întrerupt.

Cu o înălţime de 4.809 metri, Mont Blanc este cel mai înalt vârf din Europa de Vest şi este foarte popular printre alpiniştii din întreaga lume.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.