StiripesurseSocial„Trenul Literaturii” va porni în această lună de la Iaşi spre...

„Trenul Literaturii” va porni în această lună de la Iaşi spre Chişinău

Publicat:

„Trenul Literaturii” va porni în această lună de la Iaşi spre Chişinău

Cel mai mare festival de literatură din Sud-Estul Europei, Festivalul Internațional de Literatură și Traducere – FILIT, se va desfășura în perioada 26-29 septembrie la Chișinău.  Organizatorii au anunţat programul evenimentului într-o conferinţă de presă la care au participat ministrul culturii, Sergiu Prodan, şi Sergiu Nistor, consilierul preşedintelui român Klaus Iohannis, transmite IPN.

Fondatorul FILIT Iaşi, Narcis Afrăsinei, a ţinut să precizeze că datorită fundaţiei KA-TET, organizatorul FILIT Chişinău, festivalul a fost adus în Republica Moldova. „Dacă anul trecut, în această perioadă, era doar o idee frumoasă, datorită implicării tuturor, reuşim astăzi să atragem actori importanţi, mă refer la administraţia prezidenţială a României, la Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Eunit Global, o reţea prezentă în peste 100 de ţări ale lumii ” a spus Narcis Afrăsinei.

Sergiu Nistor, consilierul preşedintelui României, a transmis un mesaj din partea lui Klaus Iohannis. „Chișinăul se evidenţiază ca un spaţiu al libertăţii şi al umanităţii cele mai profunde, pe care scriitorii, traducătorii şi criticii literari le cultivă, iar cititorii le caută şi le preţuiesc. Prin sprijinul acordat FILIT Chişinău, România susţine activ Republica Moldova şi este solidară cu cetăţenii săi atât de încercați în această perioadă, dar încrezători în viitorul european al acestei ţări. Să nu uităm imnul Europei, în versurile căruia ne regăsim indiferent de limba în care înţelegem mesajul: Toţi oamenii să fie fraţi. Prin acest festival recunoaştem şi preţuim puterea cuvântului, capacitatea de a se reuni în idei prin care construiesc punţi şi reunesc oameni”, se arată în mesajul preşedintelui Klaus Iohannis.

La rândul său, ministrul culturii al Republicii Moldova, Sergiu Prodan, a transmis președintelui român, prin consilierul său prezent la eveniment, aprecierea şi recunoștința. Sergiu Prodan a mulţumit şi finanţatorilor acestui festival, precizând că Ministerul Culturii este cofinanţator, nu şi organizator. „Sunt o sumedenie de proiecte implementate de noi, dar sunt şi cele venite de peste Prut, care vin cu toată puterea lor pentru a consolida cultura şi literatura”, a mai spus ministrul.

Citește și: Ig Nobel 2024 – Studii privind rachetele ghidate de porumbei, abilităţile de înot ale peştilor morţi şi mamiferele care pot respira prin anus


Preşedintele Institutului Cultural Român, Liviu Jicman, care este şi preşedintele Eunic Global s-a arătat bucuros că partenerii Eunic din Moldova au ales să includă în agenda lor acest eveniment. „Încercăm să promovăm în egală măsură autori români din Republica Moldova”, a declarat Liviu Jicman.

La eveniment a participat şi ambasadorul Austriei în Republica Moldova, Stella Avallone, reconfirmându-şi sprijinul pentru cultura şi literatura de pe ambele maluri ale Prutului.

Un element important al festivalului va fi „Trenul Literaturii” care va uni simbolic cele două capitale ale Moldovei: Iași și Chișinău. Trenul caravană va porni din Iași în data de 26 septembrie, ora 12:00 , și va ajunge la Chișinău la ora 16:40. La bord vor urca autorități de pe ambele maluri ale Prutului, scriitori români, traducători sau călători pasionați de literatură și nu numai, care timp de 4 ore vor avea parte de performance de poezie, dezbateri literare și un concert susținut de trupa Adam’s Nest.

Festivalul  FILIT Chişinău, ediţia a II-a, are în centru câteva evenimente principale, desfășurate pe scena Teatrului Fără Nume, cu nume mari ale literaturii și dramaturgiei contemporane mondiale: Andrei Plesu (România), John Boyne (Irlanda), Franzobel (Austria) și Josep Maria Miro (Spania).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ATENŢIE! Escrocii au pus ochii pe utilizatorii EVO

Agenția de Guvernare Electronică anunță despre o nouă tentativă de fraudă prin SMS ce utilizează abuziv identitatea EVO, atât aplicația, cât și portalul. Potrivit instituției,...

Maia Sandu îl felicită pe Nikol Pașinian pentru victoria din alegeri

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare premierului armean, Nikol Pașinian, cu ocazia obținerii victoriei partidului său în alegerile din...

Nikol Pașinian a câştigat alegerile parlamentare din Armenia

Partidul „Contractul Civil” al prim-ministrului a obținut 49,81% din voturi la scrutinul de duminică, fiind urmat de coaliția pro-rusă „Armenia Puternică”, cu 23,29%, potrivit...

AIPA a aprobat plăți de peste 13 milioane de lei pentru fermieri

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) anunță că, în perioada 2-5 iunie 2026, a autorizat spre plată cereri de sprijin financiar în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.