Alegerile pentru funcția de bașcan și pentru Adunarea Populară a Găgăuziei ar putea fi organizate după reguli noi. Un proiect de modificare a Codului Electoral, înregistrat la Parlament, propune crearea unui Consiliu Electoral Central al Găgăuziei, care va organiza alegerile regionale și va funcționa ca autoritate electorală permanentă în Găgăuzia, transmite IPN.
Inițiativa vine după modificările legislative și hotărârile Curții Constituționale prin care au fost revizuite competențele autorităților din regiune în domeniul electoral. Proiectul introduce în Codul Electoral noțiunea de „alegeri regionale”, care va include scrutinul pentru alegerea bașcanului, a Adunării Populare și referendumurile de competența Găgăuziei.
Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Chiriac, unul dintre autorii proiectului, a precizat pentru IPN că obiectivul imediat al proiectului este de a crea cadrul legal necesar pentru desfășurarea alegerilor în regiunea autonomă în acest an.
Astăzi, la Parlament, au avut loc consultări cu reprezentanții Găgăuziei pe marginea modificărilor propuse. Potrivit lui Igor Chiriac, aceștia pledează în continuare pentru păstrarea actualului sistem electoral, însă legislația trebuie aplicată unitar pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
Proiectul prevede și modificarea sistemului electoral pentru Adunarea Populară, prin trecerea de la actualul sistem uninominal la unul proporțional, similar celui utilizat la celelalte tipuri de alegeri. Totuși, pentru scrutinul care urmează să fie organizat în acest an este prevăzută o derogare, astfel încât alegerile să se desfășoare după regulile actuale.
Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, consideră că modificările propuse la Codul Electoral necesită o analiză mai aprofundată și avertizează asupra unor posibile riscuri pentru drepturile locuitorilor regiunii autonome. Potrivit lui, sunt necesare expertize juridice suplimentare, analize comparative cu legislația altor state și ajustarea soluțiilor legislative la standardele europene.
Documentul prevede că viitorul Consiliu Electoral Central al Găgăuziei va avea între șapte și 11 membri. Președintele instituției va fi numit de Comisia Electorală Centrală, doi membri vor fi desemnați de Adunarea Populară, iar ceilalți vor fi selectați în condițiile prevăzute de Codul Electoral. Dacă autoritățile competente nu vor face desemnările în termen, locurile vacante vor fi completate de CEC din Registrul funcționarilor electorali.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
Proiectul mai stabilește că CEC va asista și supraveghea organizarea alegerilor regionale și va adopta hotărârile necesare desfășurării acestora.
Proiectul de lege a fost înregistrat la Parlament și urmează să fie examinat de deputați.











