StiripesurseDiasporaRedacţia unui site de ştiri din Turcia a fost percheziţionată de...

Redacţia unui site de ştiri din Turcia a fost percheziţionată de poliţişti

Publicat:

Poliţia turcă a percheziţionat joi redacţia unui site de ştiri de opoziţie, a anunţat grupul de presă, conform dpa, potrivit agerpres.

Ştirea vine în contextul apariţiei unor informaţii privind arestarea unor susţinători ai unui candidat la prezidenţiale de opoziţie.

Citeşte şi: ‘Ţinuta indecentă’ a unei jurnaliste saudite provoacă controverse mari la Riad. Femeia este acum anchetată

Portalul Sendika.org a precizat că niciun jurnalist nu era prezent în redacţie la momentului raidului. Site-ul a mai menţionat că acţiunea ar face parte dintr-o anchetă judiciară împotriva editorului său, Ali Ergin Demirhan.

Demirhan a fost reţinut pentru scurt timp în aprilie anul trecut sub acuzaţia că nu a recunoscut rezultatul unui referendum privind trecerea la un sistem prezidenţial executiv. El a fost apoi reţinut, separat, în luna mai a acestui an pentru un articol intitulat ‘Putem opri dictatura’, însă ulterior a fost eliberat, conform cotidianului laic Cumhuriyet.


Marea majoritatea a instituţiile media principale din Turcia sunt considerate a fi apropiate de preşedintele islamic conservator Recep Tayyip Erdogan. Jurnaliştii critici aleg să lucreze deseori pentru platforme online. Totuşi, multe astfel de site-uri sunt blocate în Turcia.

În acelaşi timp, cinci persoane au fost oficial arestate miercuri în provincia Izmir pentru că “au insultat un oficial”, a relatat agenţia de presă Anadolu. Numărul persoanelor reţinute sub o astfel de acuzaţie a ajuns astfel în total la 12.

Citeşte şi: Un avion de pasageri S-A PRĂBUŞIT într-un cartier aglomerat din Mumbai – VIDEO

Şapte persoane au fost arestate anterior după ce l-ar fi “înjurat pe Erdogan” în urma unui marş la 21 iunie al lui Muharrem Ince, candidatul la preşedinţie al principalului partid de opoziţie, Partidul Republican al Poporului (CHP).

Erdogan a fost reales duminică, însă formaţiunea sa, Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP), nu a obţinut majoritatea absolută în parlament. Recep Tayyip Erdogan poate însă conduce în alianţa cu Partidul Mişcarea Naţionalistă (MHP).

Mai multe instituţii media au fost închise şi zeci de jurnalişti au fost trimişi la închisoare după tentativa de lovitură de stat din iulie 2016.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.