StiripesurseDiasporaMarea Britanie: Populaţia a depăşit pragul de 66 de milioane de...

Marea Britanie: Populaţia a depăşit pragul de 66 de milioane de locuitori; cei mai mulţi imigranţi provin din România

Publicat:

Populaţia Marii Britanii a depăşit în mod oficial pragul de 66 de milioane de locuitori, însă creşterea anuală, de numai 0,6%, a fost cea mai mică de după 2004, a comunicat joi Oficiul Naţional de Statistică, potrivit căruia, în intervalul anual iulie 2016-iunie 2017, românii au oferit cel mai numeros contingent de imigranţi (50.000), transmite Xinhua, potrivit agerpres.

Între iulie 2016-iunie 2017, numărul populaţiei Marii Britanii a crescut cu 392.000 de persoane, ajungând la 66.040.229.

Citește și : S-a aflat locul şi data întâlnirii dintre cei mai puternici doi oameni ai planetei

În intervalul precedent, populaţia s-a majorat cu 538.000 de locuitori, cea mai mare creştere începând de după 1948.

Conform ONS, 41% din creşterea de populaţie s-a datorat sporului natural, iar 59% a provenit din migraţia internaţională netă.


Potrivit lui Neil Park, şeful unui departament din ONS, aceasta este cea mai redusă creştere anuală de populaţie începând din 2004, cauzele fiind scăderea migraţiei nete, numărul mai mic de naşteri şi mortalitatea mai mare decât anterior.

Scăderea numărului de imigranţi a contribuit cel mai mult la această creştere mai redusă de populaţie. Între iulie 2016-iunie 2017, imigraţia a fost de 572.000 de persoane, dar în acelaşi interval au părăsit Marea Britanie 342.000 de persoane, cu 9% în plus faţă de anul anterior.

Citește și : Ungaria PÂRĂŞTE România la Washington pentru că pune în pericol siguranţa energetică

Potrivit ONS, perspectiva Brexit-ului este unul din factorii-cheie ai acestei scăderi.

Cei mai mulţi imigranţi au provenit din România (50.000), care este urmată de China, India, Franţa şi Polonia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.