StiripesursePoliticăPopșoi, la tribuna ONU: Rămânem puternici și reușim să menținem pacea...

Popșoi, la tribuna ONU: Rămânem puternici și reușim să menținem pacea în toată țara, inclusiv în regiunea transnistreană

Publicat:

Popșoi, la tribuna ONU: Rămânem puternici și reușim să menținem pacea în toată țara, inclusiv în regiunea transnistreană

Politica agresivă a Federației Ruse și implicațiile sale regionale generează efecte negative pentru Republica Moldova. A spus-o ministrul de externe, Mihai Popșoi la “Summit-ului Viitorului”, eveniment organizat la sediul Organizației Națiunilor Unite de la New York. Summit-ul a reunit şi șefi de stat și de guverne pentru a aborda provocările și lacunele în guvernanța globală.

MIHAI POPŞOI ministrul de Externe, Republica Moldova: „Politica agresivă a Federației Ruse și implicațiile sale regionale generează efecte negative semnificative pentru Republica Moldova, făcând-o o țintă a amenințărilor hibride, cum ar fi atacurile cibernetice, campaniile de dezinformare, completate de eforturi de a perturba ordinea publică și de a se amesteca în politicile electorale. Cu toate acestea, rămânem puternici și reușim să menținem pacea în toată țara, inclusiv în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, unde trupele rusești sunt staționate ilegal și unde preocupările privind încălcările drepturilor omului sunt extrem de îngrijorătoare”, potrivit tvrmoldova.md.

Citește și: Preşedintele Comitetului militar al NATO: Ucraina are dreptul legal şi militar de a lovi adânc în interiorul Rusiei pentru a obţine un avantaj de luptă

Națiunile Unite au adoptat Pactul pentru un Viitor mai Bun, prin care toate statele lumii se angajează să își consolideze cooperarea pentru a proteja interesele generațiilor viitoare. Documentul prevede acțiuni concrete, inclusiv în ce privește reformarea instituțiilor financiare mondiale. De acest document era nevoie din cauza erodării așa-numitului sistem multilateral: platforma în care mai multe state pot negocia și pot avansa interesele comune, potrivit Cartei ONU și Obiectivelor mondiale de Dezvoltare Durabilă.

ANTÓNIO GUTERRES secretar general ONU: „Lumea noastră trece prin vremuri turbulente și o perioadă de tranziție. Dar nu putem aștepta condițiile perfecte. Trebuie să facem primii pași decisivi către actualizarea și reformarea cooperării internaționale, să o facem mai interconectată și mai incluzivă, acum. Iar astăzi, mulțumită eforturilor dumneavoastră, am reușit”.


State totalitare precum Iranul, Siria, Rusia și Coreea de Nord au încercat să impună un amendament prin care Națiunilor Unite să nu le fie permisă intervenția în așa-numitele afaceri interne. Majoritatea covârșitoare a comunității internaționale s-a opus. Japonia a amintit că nu pot fi tolerate încercările de a impune prin forță o situație de fapt și a făcut referire și la reformarea Consiliului de Securitate, punct de vedere împărtășit și de Germania, care a lăudat efortul diplomatic de la ONU.

OLAF SHOLZ cancelarul Germaniei: „Lumea a găsit un limbaj comun pentru abordarea problemelor viitorului. Sigur că asta nu înseamnă rezolvarea tuturor problemelor, dar acum avem un drum și vom face reforme, spre exemplu a Consiliului de Securitate ONU, care a fost asamblat pe baza unor vremuri trecute. Multe țări și continente care ar trebui să facă parte din Consiliul de Securitate nu sunt acolo. Asta nu poate funcționa”.

Citește și: Aproape 46% dintre moldoveni vor modificarea Constituţiei pentru aderarea la UE (sondaj)

Din ce în ce mai multe țări vor reformarea celui mai important organism al ONU, care are numai 5 membri permanenți. De asemenea, un număr din ce în ce mai mare de state cer reformarea Băncii Mondiale și a Fondului Monetar Internațional.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.