StiripesurseDiasporaBolton afirmă că a discutat cu Putin despre preocupările privind o...

Bolton afirmă că a discutat cu Putin despre preocupările privind o intervenţie rusă în alegerile din SUA

Publicat:

John Bolton, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Trump, a declarat că în cursul întrevederii avute cu Vladimir Putin a discutat despre preocupările privind o intervenţie rusă în alegerile din SUA, menţionând că preşedintele rus a menţionat faptul că guvernul său nu a intervenit în alegerile prezidenţiale americane din 2016, relatează Reuters, potrivit agerpres.

“Problema intervenţiei în alegeri a fost cu siguranţă un subiect despre care am vorbit”, a declarat Bolton pentru emisiunea CBS “Face the Nation”. Bolton a spus că a abordat atât campania electorală din 2016, cât şi activităţile Rusiei în perspectiva alegerilor din Congres.

Citește și : Trei bărbaţi au fost decapitați, iar o şcoală a fost incendiată în estul Afganistanului

“Nu a fost niciun amestec în alegerile din 2016 din partea statului rus”, a declarat responsabilul american, citându-l pe liderul de la Kremlin.

Moscova şi Washingtonul au ajuns la un acord privind organizarea unui summit între preşedinţii rus şi american, Vladimir Putin şi Donald Trump, a anunţat miercuri în faţa presei consilierul de politică externă al Kremlinului, Iuri Uşakov, citat de Reuters.


Acest anunţ a fost făcut după întrevederea pe care preşedintele Vladimir Putin a avut-o miercuri la Moscova cu John Bolton, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Donald Trump.

Citește și : Donald Trump cere Arabiei Saudite să crească producția de petrol până la două milioane de barili/zi pentru a stabiliza prețurile

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.