StiripesurseȘtirile zileiFMI: Ponderea dolarului american în rezervele valutare internaţionale a scăzut în...

FMI: Ponderea dolarului american în rezervele valutare internaţionale a scăzut în Trimestrul I la un nou minim al ultimilor patru ani

Publicat:

Ponderea dolarului american în rezervele valutare internaţionale a scăzut în primul trimestru al acestui an la un nou minim al ultimilor patru ani, în timp ce ponderea euro, a yuanului şi a lirei sterline au crescut, potrivit datelor Fondului Monetar Internaţional, transmite Reuters.

Prezenţa dolarului în rezervele internaţionale a scăzut în ultimele cinci trimestre, iar moneda americană s-a depreciat în primele trei luni ale acestui an, ca urmare a aşteptărilor unei creşteri economice mai rapide în afara Statelor Unite şi a posibilităţii ca şi alte bănci centrale să restrângă măsurile de stimulare. Cu toate acestea, dolarul american a rămas cea mai folosită monedă pentru rezervele valutare.

În primul trimestru, dolarul s-a apreciat, pe fondul temerilor provocate de riscul izbucnirii unui război comercial şi a semnalelor date de Banca Centrală Europeană că nu va majora dobânzile până în a doua jumătate a anului 2019.

Băncile centrale păstrează rezerve în diferite monede, care sunt folosite pentru garantarea datoriilor. Uneori, băncile centrale  folosesc rezervele pentru a-şi susţine propriile monede.

Rezervele în dolari americani au crescut în primul trimestru la 6.499 de mii de miliarde de dolari, reprezentând 62,48 din rezervele alocale. În ultimul trimestru al anului 2017, rezervele în dolari se ridicau la 6.282 de mii de miliarde de dolari, sau 62,72% din rezervele alocate.


Ponderea rezervelor valutare în dolari americani s-a contractat în primul trimestru la cel mai scăzut nivelul după cel de 61,24% atins în trimestrul patru al anului 2013, arată datele FMI publicate vineri seara.

Euro, care se află pe locul al doilea după dolarul SUA, a înregistrat o pondere în rezervele valutare internaţionale de 20,39% în primul trimestru, faţă de 20,15% în trimestrul al patrulea.

Ponderea yuanului chinezesc a crescut pentru al treilea trimestru consecutiv, la 1,39%. FMI a raportat pntru prima oară ponderea yuanului în deţinerile băncilor centrale în trimestrul patru din 2016.

În cazul lirei sterline, ponderea acesteia în rezervele valutare a urcat la 4,68% în primul trimestru, cel mai ridicat nivel după trimestrul patru al anului 2015.

În schimb, prezenţa yenului japonez s-a redus la 4,81%, de la 4,89% în trimestrul precedent, care a fost cel mai ridicat nivel atins după trimestrul patru al anului 2002.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cristina Gherasimov: Ne propunem ca și în acest an să avem o evaluare foarte bună din partea Comisiei Europene

Republica Moldova își propune să accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană în următoarele șase luni, obiectivul principal fiind deschiderea tuturor celor patru grupuri...

Guvernul Tofan va depune miercuri, 22 iulie, jurământul de învestire

Miercuri, 22 iulie, la ora 08:00, la sediul Președinției Republicii Moldova, va avea loc ceremonia oficială de depunere a jurământului de către noul Cabinet...

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov, din România, va fi organizat şi în Republica Moldova

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov (centrul României) va fi organizat din acest an şi în Republica Moldova – anunță, miercuri, mass-media...

Guvernul condus de Vasile Tofan, învestit cu 53 de voturi

Republica Moldova are un nou Guvern. Cabinetul condus de Vasile Tofan a fost învestit marți, 21 iulie, la aproape trei săptămâni după ce fostul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.