StiripesurseEconomieBarometrul antreprenorilor: Aproape 58% dintre oamenii de afaceri cred că R.Moldova...

Barometrul antreprenorilor: Aproape 58% dintre oamenii de afaceri cred că R.Moldova se îndreaptă într-o direcție bună

Publicat:

Barometrul antreprenorilor: Aproape 58% dintre oamenii de afaceri cred că R.Moldova se îndreaptă într-o direcție bună

Aproape 58 la sută dintre oamenii de afaceri consideră că Republica Moldova se îndreaptă într-o direcție bună, arată datele „Barometrului antreprenorilor”, care prezintă percepțiile acestora privind evoluția economiei și gradul ei de pregătire pentru integrarea în Uniunea Europeană.

O bună parte dintre respondenți consideră că situația economică a țării se va îmbunătăți în următoarele 12 luni. Acest optimism reflectă așteptările mediului de afaceri față de posibilele reforme guvernamentale, care ar urma să sprijine dezvoltarea economică și creșterea accesului la noi piețe prin integrarea europeană, potrivit moldova1.md.

Citește și: Preşedintele Comitetului militar al NATO: Ucraina are dreptul legal şi militar de a lovi adânc în interiorul Rusiei pentru a obţine un avantaj de luptă

Datele „Barometrului antreprenorilor” arată că 57,9 la sută dintre respondenți consideră că țara se îndreaptă într-o direcție bună, în timp ce 27 la sută cred că lucrurile se îndreaptă într-o direcție greșită, ceea ce indică îngrijorări legate de anumite probleme economice, sociale sau politice.

„Acest nivel ridicat de încredere este influențat de măsurile recente de politici economice, stabilitatea politică și progresele în anumite sectoare”, a declarat Dumitru Pîntea, expert economic.


Privind spre viitor, 37% dintre respondenți consideră că situația economică a țării se va îmbunătăți în următoarele 12 luni. Unii antreprenori privesc mai pesimist viitorul economiei.

„Acest optimism reflectă și așteptările de noi reforme, care ar urma să sprijine dezvoltarea economică, accesul la noi piețe și, evident, și procesul de integrare europeană. În același timp, există și o doză de prudență. 30% cred că situația va rămâne la fel”, a mai declarat Dumitru Pîntea.

Majoritatea covârșitoare a respondenților, adică 76%, se consideră favorabili integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

„Există multe exemple frumoase a companiilor ce exportă în UE, care au să se ajusteze și într-un final să se dezvolte cu succes, datorită stabilității și predictibilității pieței Uniunii Europene. Uniunea Europeană susține atât companiile locale, cât și autoritățile naționale în procesul de adaptare a normelor și standardelor europene, prin intermediul asistenței financiare și a expertizei”, a declarat Jānis Mažeiks, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

Sondajul mai arată că 75% dintre respondenți consideră că aprofundarea relațiilor politico-economice cu România oferă într-adevăr o cale mai rapidă pentru integrarea în Uniunea Europeană. Această percepție reflectă importanța României ca principal partener economic și politic al Republicii Moldova și ca un aliat natural în procesul de integrare europeană, au remarcat realizatorii Barometrului.

Citește și: Aproape 46% dintre moldoveni vor modificarea Constituţiei pentru aderarea la UE (sondaj)

„Pentru multe întreprinderi din Republica Moldova, piața din România este exact ce este necesar pentru a realiza aceste economii de scară, ca noi să fim, ca și întreprinderi din Republica Moldova, importante și semnificative pentru întreaga piață unică”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean.

Barometrul antreprenorilor conține rezultatele unui sondajul realizat de Asociația Parteneriate pentru Noua Economie în colaborare cu CBS-Research și INSCOP Research România, în perioada 22 iulie – 21 august 2024, la care au participat peste 1000 de antreprenori. Datele au fost colectate telefonic, iar marja de eroare este de plus-minus 3,1%.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Situația la frontieră în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 71 047 traversări, iar cel al mijloacelor de...

Cod Galben de instabilitate atmosferică – IGSU avertizează: Evitați deplasările și activitățile în aer liber

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) îndeamnă cetățenii să respecte cu strictețe măsurile de prevenire a situațiilor de risc, în contextul avertizării de...

Site-ul Camerei de Comerț, folosit pentru promovarea unui casino online ilegal

Site-ul training.chamber.md, asociat Centrului de Formare Antreprenorială al Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, a găzduit timp de 49 de zile o pagină...

Efectele războiului din Iran: Traficul de pasageri pe aeroporturile europene a scăzut în aprilie, pentru prima dată din aprilie 2021

Traficul de pasageri pe aeroporturile europene a scăzut în aprilie, pentru prima dată din aprilie 2021, când se înregistra prima revenire în urma pandemiei,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.