StiripesurseDiasporaDirectorul Frontex salută faptul că statele europene au pus capăt 'naivităţii'...

Directorul Frontex salută faptul că statele europene au pus capăt ‘naivităţii’ prin acordul privind migranţii

Publicat:

Directorul Frontex, Fabrice Leggeri, a salutat luni faptul că statele europene au pus capăt “naivităţii” în dosarul privind migranţii, adăugând că ele nu au “o obligaţie unilaterală” în materie de operaţiuni de salvare pe mare, relatează AFP, potrivit agerpres.

Compromisul privind migranţii, obţinut cu dificultate la summitul european de la 28 şi 29 iunie, marchează “un punct de cotitură în ceea ce priveşte fermitatea europeană şi pune capăt unei anume naivităţi în legătură cu gestionarea migranţilor” şi “exploatarea de către grupările criminale a suferinţe umane”, a afirmat, pentru postul CNews, directorul Agenţiei europene pentru poliţia de frontieră şi garda de coastă (Frontex).

Citeşte şi: Evadare ca-n filme dintr-o închisoare franceză. Infractorii au folosit un elicopter

“Am văzut prea mult timp în special latura umanitară” şi nu faptul că “există grupări criminale care se îmbogăţesc, exploatează această suferinţă umană şi, într-o anumită măsură, iau Europa prizonieră din punct de vedere moral”, a adăugat el.

Acordul convenit la Bruxelles propune în special explorarea unei “noi abordări” controversate prin crearea de “platforme de debarcare” a migranţilor în afara UE pentru a descuraja traversările prin Mediterana, unde cele 28 de state membre au făcut apel la ONG-uri “să nu împiedice operaţiunile gărzii de coastă libiene”.


Dacă platformele vor fi create, acest lucru va însemna că “nave ale Frontex sau nave private care sunt chemate în ajutor de centrele de coordonare vor putea debarca persoanele salvate în portul cel mai sigur şi cel mai apopiat”, iar acesta “ar putea fi un port non-european”, a spus Leggeri.

Citeşte şi: Un american a atacat cu cuţitul mai mulţi refugiaţi. Cel puţin nouă oameni au fost răniţi – FOTO

“Trebuie să se facă prin respectarea principiului nereturnării”, însă “nu există o obligaţie unilaterală a unor ţări europene de a desfăşura operaţiuni de salvare în mare, toată lumea are o obligaţie în Mediterana”, a adăugat el.

“Trebuie văzut concret cine pune în aplicare aceste platforme şi cu ce ţări”, a mai spus el. Însă “aceasta sparge automatismul” care constă în a te declara în pericol pentru a face apel la nave care duc migranţi în Europa şi “este un mesaj puternic pentru infractori”, a dat el asigurări.

În contextul în care ONG-urile sunt tot mai mult acuzate că fac jocul traficanţilor, Leggeri a spus că, în vara lui 2017, Frontex a observat că “uneori operaţiuni de salvare în mare sunt organizate de ONG-uri în mod spontan, autonom, şi nu în coordonare cu autorităţile publice. Acest lucru pune în pericol uneori siguranţa şi chiar viaţa persoanelor”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.