StiripesurseDiasporaPolonia va prezenta în scris Comisiei Europene un răspuns privind reforma...

Polonia va prezenta în scris Comisiei Europene un răspuns privind reforma Curții Supreme

Publicat:

Polonia va prezenta în scris, în termen de 30 de zile, o poziţie detaliată cu privire la procedura de infringement lansată luni de Comisia Europeană împotriva Varşoviei, în legătură cu noua lege privind Curtea Supremă, a anunţat luni Konrad Szymanski, adjunct al ministrului de externe polonez, citat de agenţia de presă PAP, potrivit agerpres.

Oficialul polonez a subliniat că scrisoarea de notificare oficială trimisă Poloniei de Comisia Europeană ‘nu vizează o a doua încălcare a legislaţiei UE, ci se referă în mod direct la Tratat şi la Carta drepturilor fundamentale a UE’.

Citește și : Grecia: Un fost ministru al apărării condamnat în urmă cu şase ani pentru corupţie, eliberat din închisoare din motive de sănătate

Szymanski a adăugat că acuzaţiile contra legii privind Curtea Supremă se bazează pe reguli ‘care se referă la protecţia judiciară efectivă şi la dreptul la proces’. Potrivit oficialului polonez, din aceste motive Curtea de Justiţie a UE va avea o misiune foarte dificilă, iar acest verdict va fi foarte important pentru sistemul UE întrucât el va defini limitele posibilei interferenţe a legislaţiei UE în autonomia statelor membre cu privire la organizarea sistemului de justiţie.

Comisia Europeană a lansat luni o procedură de infringement împotriva Poloniei, prin trimiterea unei scrisori de notificare oficială autorităţilor de la Varşovia, în legătură cu noua lege privind Curtea Supremă, şi le-a acordat autorităţilor poloneze un termen de 30 de zile pentru a răspunde.


La data de 3 iulie, 27 dintre cei 72 de judecători ai Curţii Supreme poloneze riscă să fie nevoiţi să se pensioneze ca urmare a faptului că noua lege poloneză privind Curtea Supremă prevede scăderea vârstei de pensionare a magistraţilor din această instituţie de la 70 de ani la 65 de ani. Această măsură se aplică şi primului preşedinte al Curţii Supreme, al cărui mandat de 6 ani s-ar încheia înainte de termen. Conform legii, actualii judecători au posibilitatea de a-şi declara dorinţa de a li se prelungi mandatele de către preşedintele Poloniei, ceea ce poate fi făcut pentru o perioadă de trei ani, reînnoibilă o singură dată. Nu există criterii stabilite pentru decizia preşedintelui polonez şi nici posibilitatea unei revizuiri judecătoreşti a acestei decizii.

Citește și : Mai mult de două treimi dintre germani susțin demersurile cancelarului Merkel privind migrația

”Comisia este de părere că aceste măsuri subminează principiul independenţei judecătoreşti, printre care inamovibilitatea judecătorilor”, menţionează executivul comunitar.

Judecătorii Curţii Supreme (SN) din Polonia au decis joi că ei şi preşedinta instituţiei, Malgorzata Gersdorf, “vor rămâne în funcţie”, sfidând reforma controversată a puterii conservatoare care prevede încetarea pe 3 iulie, în opinia lor “neconstituţională”, a mandatului lor.

La 20 decembrie 2017, Comisia Europeană a anunţat lansarea procedurii de activare a articolului 7 al Tratatului de la Lisabona, în legătură cu temerile privind statul de drept în Polonia ca urmare a reformelor iniţiate în sistemul judiciar. Această procedură este declanşată atunci când se constată că într-un stat membru există un risc de încălcare gravă a valorilor UE şi ea poate duce la sancţiuni contra ţării respective.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.