StiripesurseDiasporaElita judecătorilor polonezi iese în stradă pentru a protesta împotriva reformelor...

Elita judecătorilor polonezi iese în stradă pentru a protesta împotriva reformelor din sistem

Publicat:

O procesiune formată din zeci de judecători ai Curţi Supreme îmbrăcaţi în toga oficială urmează să o însoţească miercuri dimineaţa pe preşedinta lor care va sosi la biroul ei, în cadrul unui protest fără precedent împotriva reformei instituţiei lor, reformă neagreată la Bruxelles, informează AFP, potrivit agerpres.

Magistrata Malgorzata Gersdorf şi-a exprimat marţi deschis opoziţia faţă de puterea politică, refuzând să se pensioneze – aşa cum cere reforma impusă de conservatorii partidului majoritar Lege şi Justiţie (PIS).

Citeşte şi: Violenţe fără precedent în Nantes după ce poliţia a împuşcat mortal un tânăr – VIDEO

Conflictul între majoritatea judecătorilor Curţii Supreme, dintre care 27 riscă de asemenea să fie pensionaţi din oficiu, şi puterea politică se înscrie într-un diferend mai vast între Varşovia şi Comisia Europeană în legătură cu reformele judiciare lansate în numele unei eficienţe mai mari a justiţiei.

Aceste reforme sunt percepute de adversarii lor ca încălcând principiul separării puterilor, în beneficiul puterii politice.


Exprimând de asemenea o poziţie critică faţă de acestea, Comisia Europeană a lansat luni o procedură de infringement de urgenţă împotriva Varşoviei. Aceasta ar putea duce, după mai multe etape, la sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) şi la sancţiuni financiare.

La Varşovia, Malgorzata Gersdorf a fost primită marţi de şeful statului. Preşedintele Andrzej Duda, fără să-i transmită un document prin care o informează oficial despre încheierea atribuţiilor sale, i-a semnalat aceasta în mod implicit, anunţând că un judecător al Curţii Supreme, Joze Iwulski, va asigura interimatul la conducerea instituţiei, în aşteptarea alegerii unui titular care să-i succeadă în funcţie.

O lovitură de teatru s-a produs atunci, Gersdorf anunţând că ea l-a desemnat pe acelaşi judecător, nu ca succesor al său, ci ca înlocuitor “în timpul absenţei sale”. Ea a precizat după aceea că intenţionează să-şi ia concediu.

Citeşte şi:  Aproximativ 50.000 de naţionalişti greci au manifestat la Salonic împotriva menţinerii numelui Macedonia a ţării vecine

Cu umor, ea le-a spus jurnaliştilor, după întâlnirea cu Duda, că a ajuns la un consens cu acesta asupra unui punct, informându-l că Iwulski este într-adevăr “un judecător bun”.

Experţi intervievaţi de media poloneze au estimat că Malgorzata Gersdorf şi-a făcut bine jocul: desemnarea unui înlocuitor este coerentă cu viziunea sa asupra reformei, pe care ea o refuză, considerând-o parţial neconstituţională.

În timp ce demersul preşedintelui Duda a părut mai puţin limpede: de fapt, Iwulski are vârsta de 66 de ani, altfel spus el ar trebui de asemenea să fie pensionat din oficiu şi nu desemnat pentru a conduce Curtea Supremă.

El a cerut şefului statului să-şi continue activitatea, aşa cum îl autorizează legea, dar a făcut-o bazându-se pe Constituţie şi pe principiul inamovibilităţii judecătorilor şi nu conform procedurii prevăzute de reforma semnată de preşedinte.

Citeşte şi: Justiţia ecuadoriană a emis un mandat de arestare pe numele fostului preşedinte, Rafael Correa

Grupuri din opoziţie au cerut locuitorilor Varşoviei să vină la Curtea Supremă miercuri dimineaţa pentru a-i susţine pe judecătorii contestatari.

Marţi seara deja, între 4.000 şi 5.000 de manifestanţi se adunaseră în faţa sediului Curţii Supreme pentru a-şi exprima sprijinul faţă de preşedinta acesteia.

Venită să le mulţumească, Gersdorf a fost aplaudată când a reafirmat că va rămâne în post “până în 2020”, conform mandatului său de şase ani înscris în Constituţie.

Preşedintele PiS, Jaroslaw Kaczynski, considerat ca principalul decident al ţării în spatele guvernului şi al partidului conservator, a apreciat marţi – într-un interviu – că sfidarea judecătorilor se va termina “pe termen lung printr-o înfrângere dezastruoasă”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Cazul misterios al unei adolescente din R. Moldova, subiect de film în Italia

Un nou film european aduce în prim-plan un caz cu un puternic impact emoțional, inspirat din povestea unei adolescente din Republica Moldova. Pelicula „Illusione”,...

Moldoveanul de 19 ani, rănit într-un accident în Italia, a decedat: Mama i-a donat organele

O familie din Republica Moldova, stabilită în Italia, trece prin momente greu de imaginat, după moartea lui Marian Racoviță, un tânăr decedat în urma...

O moldoveancă a fost accidentată grav pe o şosea din Italia

O femeie originară din Republica Moldova a ajuns în stare gravă la spital, în Italia, după ce a fost lovită de o mașină în...

SUA extrădează în R. Moldova o femeie căutată pentru delapidare

O femeie din Republica Moldova, căutată pentru delapidare, a fost extrădată din Statele Unite ale Americii pentru a compărea în fața justiției. Femeia a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.