StiripesurseDiasporaBelgia cere să-i fie predat suspectul arestat în Franţa, în ancheta...

Belgia cere să-i fie predat suspectul arestat în Franţa, în ancheta ce vizează atentatul dejucat

Publicat:

Belgia a emis un mandat de arestare pe numele unui suspect arestat în Franţa în cadrul anchetei asupra unui proiect de atentat dejucat, proiectat împotriva unei reuniuni de opozanţi iranieni, sâmbătă, în nordul Parisului, au anunţat miercuri surse judiciare, informează AFP, potrivit agerpres.

Calificat drept ‘presupus complice’ de autorităţile belgiene, Merhad A., un bărbat de origine iraniană de 54 de ani, a fost arestat sâmbătă la Villepinte, unde se desfăşura o reuniune a Mujahedinilor Poporului Iranian (MEK). În aceeaşi zi, un cuplu a fost arestat la Bruxelles având asupra lor explozive, suspectat de a fi planificat atentatul, iar un diplomat iranian, persoană de contact a acestui cuplu, a fost arestat în Germania.

Citeşte şi: Violenţe fără precedent în Nantes după ce poliţia a împuşcat mortal un tânăr – VIDEO

Anchetatorii au suspendat menţinerea în arest a lui Merhad A., ce rămâne în mâinile justiţiei franceze, în aşteptarea unei decizii cu privire la o eventuală extrădare în Belgia. El urmează să compară joi, în spatele uşilor închise, în faţa Parchetului General al Curţii de Apel de la Paris, pentru a fi notificat în legătură cu acest mandat de arestare european, pe care el îl poate accepta sau refuza. Un magistrat trebuie de asemenea să se pronunţe asupra eventualei plasări a lui Merhad A. în detenţie provizorie sau repunerea lui în libertate sub control judiciar.

Parchetul francez a deschis o anchetă pentru ‘asociere de răufăcători teroristă criminală’ în 28 iunie, cu două zile înainte de reuniune. Ancheta a fost încredinţată Direcţiei Generale de Securitate Internă (DGSI), serviciu specializat în antiterorism şi contraspionaj. În acest cadru, alte două persoane au fost arestate sâmbătă în regiunea Senlis din nordul Parisului, înainte de a fi eliberate.


În maşina cuplului de belgieni de origine iraniană, arestat sâmbătă la Bruxelles, au fost găsite 500 de grame de TATP, exploziv artizanal foarte instabil, potrivit Parchetului federal belgian.

Citeşte şi: Justiţia ecuadoriană a emis un mandat de arestare pe numele fostului preşedinte, Rafael Correa

În acest dosar, ancheta este condusă de Belgia în cooperare cu autorităţile judiciare franceze şi germane.

În jur de 25.000 de persoane au asistat la conferinţa organizată de MEK, grup de opoziţie fondat în 1965 şi interzis de autorităţile iraniene din 1981.

Printre participanţi figurau două personalităţi apropiate de preşedintele american Donald Trump: Newt Gingrich, fost preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, şi Rudy Giuliani, fost primar al metropolei New York. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.