StiripesurseȘtirile zileiAdministraţia Trump "deschide focul asupra întregii lumi" prin seria de taxe...

Administraţia Trump “deschide focul asupra întregii lumi” prin seria de taxe vamale, acuză China

Publicat:

Administraţia Donald Trump “deschide focul asupra întregii lumi” prin seria de sancţiuni comerciale, acuză Guvernul Chinei, avertizând că Beijingul nu va ezita să riposteze, potrivit mediafax.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a denunţat o serie de practici comerciale incorecte şi a introdus taxe vamale pentru importurile oţel şi aluminiu din numeroase ţări, în principal din statele Uniunii Europene, China, Canada şi Mexic, care au dispus măsuri de retorsiune. Washingtonul acuză Beijingul de nerespectarea drepturilor privind proprietatea intelectuală. Începând de vineri, Statele Unite impun tarife speciale pentru produse din China în valoare de 34 de miliarde de dolari.

Citește și : Cineastul ucrainean Oleg Senţov, întemniţat pentru „terorism” în Rusia, a pierdut 15 kilograme după mai mult de 50 de zile de greva foamei (familia)

“Măsurile adoptate de Statele Unite atacă practic sistemele mondiale de aprovizionare cu produse. În termeni simpli, Statele Unite deschid focul asupra întregii lumi, inclusiv asupra lor…”, a comunicat joi Gao Feng, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Comerţului, citat de site-ul de ştiri Axios.com.

“China nu va ceda în faţa noilor ameninţări şi acte de şantaj şi nu îşi va reduce determinarea de a apăra comerţul liber şi sistemul multilateral”, a atras atenţia oficialul chinez.


Camera Comerţului din SUA a lansat o campanie contra taxelor vamale impuse de Donald Trump

Camera americană a Comerţului, cel mai mare grup de lobby în domeniul afacerilor din SUA şi un aliat tradiţional al Partidului Republican, a lansat o campanie împotriva taxelor vamale aplicate de preşedintele Donald Trump. Campania de lobby va analiza impactul pe care măsurile de retorsiune dispuse de Uniunea Europeană, China, Canada sau Mexic îl vor avea asupra companiilor şi locurilor de muncă din Statele Unite. “Actuala Administraţie ameninţă să submineze progresele economice pe care le-a obţinut atât de greu. Trebuie să încercăm să obţinem relaţii comerciale libere şi corecte, dar nu acesta este modul prin care să facem acest lucru”, a declarat Tom Donohue, preşedintele Camerei de Comerţ din SUA.

Citește și : Guvernul german şi cel ungar au ‘viziuni diferite’ cu privire la abordarea migraţiei, constată Merkel

Potrivit datelor sondajelor de opinie prezentate de site-ul Axios.com, rata de aprobare a politicilor lui Donald Trump este cea mai ridicată în statele Louisiana, Alabama şi Dakota de Sud. Însă, conform analizelor elaborate de Camera de Comerţ din SUA, efectele tarifelor vamale impuse de Donald Trump ar putea fi următoarele:

– în Louisiana, există riscuri vizând 553.000 de locuri de muncă şi asupra exporturilor în valoare de 5,3 miliarde de dolari;
– în Alabama, Camera de Comerţ estimează riscuri asupra a 567.500 de locuri de muncă şi asupra exporturilor în valoare de 3,6 miliarde de dolari;
– în Dakota de Sud, sunt expuse riscurilor 130.000 de locuri de muncă şi exporturi în valoare de 129 de milioane de dolari.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Marina Tauber NU scapă de pedeapsa grea cu închisoare

Curtea de Apel Centru a menținut hotărârea primei instanțe prin care fugara Marina Tauber, considerată drept „mâna dreaptă” a oligarhului Ilan Șor, a fost...

După 35 de ani de activitate, SIS instituie o medalie comemorativă

Serviciul de Informații și Securitate instituie o medalie comemorativă cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la crearea instituției, care va putea fi...

Elevii sunt avertizați să nu se lase păcăliţi de escrocii care vând teste de bacalaureat

Testele de bacalaureat care apar spre vânzare în mediul online sunt false, iar elevii trebuie să fie atenți la tentativele de escrocherie. Avertizarea a...

Cod Galben de ploi puternice și descărcări electrice

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis două Coduri Galbene, valabile pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Codul Galben de instabilitate atmosferică (descărcări...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.