StiripesurseȘtirile zileiAdministraţia Trump "deschide focul asupra întregii lumi" prin seria de taxe...

Administraţia Trump “deschide focul asupra întregii lumi” prin seria de taxe vamale, acuză China

Publicat:

Administraţia Donald Trump “deschide focul asupra întregii lumi” prin seria de sancţiuni comerciale, acuză Guvernul Chinei, avertizând că Beijingul nu va ezita să riposteze, potrivit mediafax.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a denunţat o serie de practici comerciale incorecte şi a introdus taxe vamale pentru importurile oţel şi aluminiu din numeroase ţări, în principal din statele Uniunii Europene, China, Canada şi Mexic, care au dispus măsuri de retorsiune. Washingtonul acuză Beijingul de nerespectarea drepturilor privind proprietatea intelectuală. Începând de vineri, Statele Unite impun tarife speciale pentru produse din China în valoare de 34 de miliarde de dolari.

Citește și : Cineastul ucrainean Oleg Senţov, întemniţat pentru „terorism” în Rusia, a pierdut 15 kilograme după mai mult de 50 de zile de greva foamei (familia)

“Măsurile adoptate de Statele Unite atacă practic sistemele mondiale de aprovizionare cu produse. În termeni simpli, Statele Unite deschid focul asupra întregii lumi, inclusiv asupra lor…”, a comunicat joi Gao Feng, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Comerţului, citat de site-ul de ştiri Axios.com.

“China nu va ceda în faţa noilor ameninţări şi acte de şantaj şi nu îşi va reduce determinarea de a apăra comerţul liber şi sistemul multilateral”, a atras atenţia oficialul chinez.


Camera Comerţului din SUA a lansat o campanie contra taxelor vamale impuse de Donald Trump

Camera americană a Comerţului, cel mai mare grup de lobby în domeniul afacerilor din SUA şi un aliat tradiţional al Partidului Republican, a lansat o campanie împotriva taxelor vamale aplicate de preşedintele Donald Trump. Campania de lobby va analiza impactul pe care măsurile de retorsiune dispuse de Uniunea Europeană, China, Canada sau Mexic îl vor avea asupra companiilor şi locurilor de muncă din Statele Unite. “Actuala Administraţie ameninţă să submineze progresele economice pe care le-a obţinut atât de greu. Trebuie să încercăm să obţinem relaţii comerciale libere şi corecte, dar nu acesta este modul prin care să facem acest lucru”, a declarat Tom Donohue, preşedintele Camerei de Comerţ din SUA.

Citește și : Guvernul german şi cel ungar au ‘viziuni diferite’ cu privire la abordarea migraţiei, constată Merkel

Potrivit datelor sondajelor de opinie prezentate de site-ul Axios.com, rata de aprobare a politicilor lui Donald Trump este cea mai ridicată în statele Louisiana, Alabama şi Dakota de Sud. Însă, conform analizelor elaborate de Camera de Comerţ din SUA, efectele tarifelor vamale impuse de Donald Trump ar putea fi următoarele:

– în Louisiana, există riscuri vizând 553.000 de locuri de muncă şi asupra exporturilor în valoare de 5,3 miliarde de dolari;
– în Alabama, Camera de Comerţ estimează riscuri asupra a 567.500 de locuri de muncă şi asupra exporturilor în valoare de 3,6 miliarde de dolari;
– în Dakota de Sud, sunt expuse riscurilor 130.000 de locuri de muncă şi exporturi în valoare de 129 de milioane de dolari.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.