StiripesurseDiasporaO eventuală retragere sau transfer al militarilor americani din Germania nu...

O eventuală retragere sau transfer al militarilor americani din Germania nu figurează pe ordinea de zi (Casa Albă)

Publicat:

Casa Albă a reafirmat joi că eventuala retragere sau transfer al militarilor americani staţionaţi în Germania nu figurează pe ordinea de zi şi nu va fi abordată în cursul summitului NATO săptămâna viitoare la Bruxelles, potrivit AFP, conform agerpres.

“Nu există absolut nicio discuţie despre o ajustare a trupelor în Germania sau despre ceva care ar modifica forţa de 32.000 de militari pe care îi avem în Germania”, a indicat un înalt responsabil american sub rezerva anonimatului.

Citește și : Cineastul ucrainean Oleg Senţov, întemniţat pentru „terorism” în Rusia, a pierdut 15 kilograme după mai mult de 50 de zile de greva foamei (familia)

Trupele americane sunt prezente în Germania de la cel de-al Doilea Război Mondial şi această ţară serveşte drept bază pentru operaţiunile americane în Africa şi în Orientul Mijlociu.

În urmă cu câteva zile, cotidianul Washington Post afirmase că Pentagonul studia costul unei posibile plecări a unei părţi a militarilor americani staţionaţi în Germania, cel mai important contingent în afara SUA.


Pentagonul dezminţise orice idee a retragerii, subliniind că ministerul examinează cu regularitate poziţionarea trupelor şi analizele costuri-beneficii şi că nu există “nimic nou” cu privire la acest dosar.

Citește și : Fundaţia lui Soroş se răsteşte la Matteo Salvini: ‘Nu mai spuneţi minciuni despre noi!’

Preşedintele american Donald Trump, care va participa miercuri şi joi la summitul NATO de la Bruxelles, a trimis o scrisoare către şapte ţări ale Alianţei, între care Germania, pentru a le chema la ordine în legătură cu angajamentul lor de a consacra 2% din Produsul lor Naţional Brut (PIB) cheltuielilor militare până în 2024.

După summit, Donald Trump se va deplasa în Marea Britanie, iar apoi la Helsinki pentru a se întâlni cu omologul său rus Vladimir Putin.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.