StiripesurseȘtirile zileiBrigada Infanterie Motorizată 'Ștefan cel Mare', 32 de ani de la...

Brigada Infanterie Motorizată ‘Ștefan cel Mare’, 32 de ani de la creare: Militarii, premiați pentru merite deosebite

Publicat:

Brigada Infanterie Motorizată ‘Ștefan cel Mare‘, 32 de ani de la creare: Militarii, premiați pentru merite deosebite

Militarii din cadrul Brigăzii de Infanterie Motorizată „Ștefan cel Mare” și-au demonstrat măiestria în lupte, confruntări corp la corp și au spart cu piciorul foi de ardezie. Aceștia au efectuat o serie de demonstrații de apărare cu prilejul împlinirii a 32 de ani de la înființarea brigăzii. În cadrul evenimentului, au fost expuse echipamente și tehnică militară, inlusiv vehicule vechi, care au captat atenția vizitatorilor.

Ceremonia a început cu o solemnă acordare a distincțiilor militare. La eveniment a participat și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, care a înmânat medalii și diplome militarilor distinși pentru meritele lor deosebite, potrivit stiripesurse.

Citește și: Apa este în pericol în Europa, avertizează Agenţia Europeană de Mediu

„Pe parcursul celor 32 de ani, care au fost plini de succese, dar și provocări de tot genul, brigada a reușit să-și creeze un nume atât în țară, cât și peste hotare, se bucură de aprecierile publicului. Și asta datorită fiecăruia dintre dumneavoastră – militari și angajați civili, soldați în termen și prin contract, prezenți în poligoanele de instrucție, sălile de clasă sau la exerciții internaționale. Vă îndemn să mențineți aceeași direcție pentru că Armata Națională trebuie să se modernizeze, pentru a fi capabilă să-și îndeplinească misiunile constituționale și să asigure un mediu stabil și protejat pentru cetățenii noștri”, a spus Anatolie Nosatîi.

„Astăzi am fost decorat cu crucea de merit clasa III. Mă simt onorat din partea comandamentului brigăzii și mă simt bucuros. Sunt participant a trei misiuni internaționale, două în Kosovo și una în Liban și este o posibilitate de a fi acasă cu familia și de aceasta sunt recunoscător conducerii Armatei Naționale și conducerii brigăzii”, a spus Gheorghe Sprîncean, sergent.


Militarii spun că s-au pregătit o lună pentru această zi aniversară.

„Pentru noi a fost un eveniment, o sărbătoare, pregătirile au durat mult timp, mai bine de o lună, anume exerciții de luptă corp la corp. De la început, unele greutăți care trebuie să te deprinzi la un alt regim, pregătirea fizică e alta, zi de zi și e la un nivel avansat”, afirmă Sergiu Ciocoi, soldat.

„Sunt mândru că am început cariera anume în această brigadă, deoarece este o bună unitate și un bun loc unde poți să crești în carieră, să te dezvolți ca militar și să aduni multe cunoștințe”, spune militarul Radu Paraschiv.

Elevii care au venit de la școlile profesionale tehnice au avut ocazia să urmărească demonstrațiile de luptă corp la corp, precum și expozițiile de tehnică militară.

Citește și: Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia

„Au avut loc mai multe schimbări, mai mult la capitolul instruiri, numai în 2024 noi am inițiat un parteneriat cu Brigada 81 Infanterie Mecanizată din Bistrița. Noi regulat am mers, vom merge în România să ne antrenăm la poligoanele lor, pentru a ne ridica nivelul de interoperabilitate cu colegii noștri”, a declarat Dumitru Parfeni, comandant la Brigada de Infanterie Motorizată „Ștefan cel Mare”.

La finalul ceremoniei, într-o atmosferă caldă și primitoare, cei prezenți au avut ocazia să se bucure de mâncarea ostașului, meniul tradițional fiind compus din hrișcă cu carne și castraveți murați, iar din băuturi – ceaiul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.