StiripesurseȘtirile zileiCarabinierii noştri din Kosovo s-au întors acasă

Carabinierii noştri din Kosovo s-au întors acasă

Publicat:

Carabinierii noştri din Kosovo s-au întors acasă

Primul contingent de carabinieri, care a participat la misiunea internațională de menținere a păcii în cadrul Forței Multinaționale de Menținere a Păcii din Kosovo (KFOR), a revenit acasă, în R. Moldova.

Ceremonia a avut loc în incinta Inspectoratului General de Carabinieri, în prezența oaspeților de onoare, printre care ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, secretarul de Stat, Andrei Cecoltan, conducerea IGC, E.S ambasadorul Italiei în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, precum și familiile carabinierilor care au participat în misiune.

În cadrul ceremoniei, ministrul de Interne, Adrian Efros, a adresat un mesaj de apreciere și recunoștință angajaților implicați în misiune, evidențiind eforturile și sacrificiile acestora pentru promovarea păcii și a securității internaționale.

Citeşte şi: Percheziții în Găgăuzia la adjunctul lui Guțul, Victor Petrov – Stiripesurse.md

„Vreau să vă mulțumesc în mod special pentru profesionalismul, curajul și dedicarea de care ați dat dovadă în această misiune. Ați demonstrat, încă o dată, că angajații Ministerului Afacerilor Interne sunt pregătiți să acționeze nu doar la nivel național, ci și internațional, contribuind la pacea globală”,a menționat Adrian Efros.


Carabinierii noştri din Kosovo s-au întors acasă

Ambasadorul Lorenzo Tomassoni a subliniat importanța misiunii KFOR, lăudând cooperarea strânsă dintre forțele internaționale și autoritățile locale. Excelența Sa a accentuat rolul esențial al acestor misiuni în sprijinul procesului de integrare europeană, subliniind că stabilitatea și securitatea sunt fundamentale pentru viitorul nostru comun în Europa.

Locotenent-colonelul Plăcintă Ștefan, comandantul contingentului IGC, a împărtășit cu emoție experiențele trăite și lecțiile învățate pe parcursul celor șase luni de activitate, evidențiind spiritul de echipă, camaraderia și profesionalismul carabinierilor. „Fiecare clipă trăită în cadrul acestei misiuni a constituit o oportunitate valoroasă de a ne evidenția dedicarea și competențele profesionale, contribuind astfel la consolidarea unui mediu mai sigur și mai stabil,” a declarat acesta.

Reprezentanții Inspectoratului General de Carabinieri și-au exprimat cu mândrie aprecierea pentru curajul și dedicarea angajaților săi, care au servit cu onoare în misiunea internațională de menținere a păcii.

Carabinierii noştri din Kosovo s-au întors acasă

Misiunea s-a desfășurat cu succes în perioada 20 aprilie – 20 octombrie 2024. Carabinierii noștri și-au evidențiat angajamentul și profesionalismul remarcabil în promovarea stabilității și securității în regiune. „Eforturile lor au avut un impact semnificativ asupra consolidării păcii și asigurării unui climat de securitate pentru comunitățile locale, reafirmând astfel rolul Republicii Moldova în misiunile internaționale de menținere a păcii”, se menționează într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne.

Menționăm că, recent a avut loc detașarea celui de-al doilea contingent de carabinieri, care se va alătura, prin rotație, misiunii de menținere a păcii în Kosovo, în cadrul Forțelor Multinaționale de Menținere a Păcii (KFOR). Această implicare nu doar că subliniază angajamentul nostru pentru stabilitatea regională, ci și spiritul de solidaritate cu comunitatea internațională. Fiecare pas pe acest drum este un exemplu de dăruire și profesionalism, și suntem mândri să contribuim la un viitor mai sigur pentru toți.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.