StiripesursePoliticăMaia Sandu, la Fălești: Lupta cu corupția va fi mai fermă...

Maia Sandu, la Fălești: Lupta cu corupția va fi mai fermă și mai dură, iar acum trebuie să ne unim ca să salvăm țara de revenirea hoților

Publicat:

Maia Sandu, la Fălești: Lupta cu corupția va fi mai fermă și mai dură, iar acum trebuie să ne unim ca să salvăm țara de revenirea hoților

Șefa statului Maia Sandu a discutat astăzi cu locuitorii raionului Fălești, pe care i-a asigurat că lupta împotriva corupției va fi „mai dură și mai fermă, așa cum cer cetățenii”. Totodată, președinta a îndemnat cetățenii să meargă la vot pe 3 noiembrie și a afirmat că „voturile trebuie să fie ale moldovenilor, nu ale celor care vor să ne cumpere țara cu bani murdari”, transmite MOLDPRES.

Am început dimineața în satul Pârlița, am ascultat oamenii și le-am garantat că lupta noastră cu corupția va fi mai dură și mai fermă, așa cum cer cetățenii. Făleștiul a dat țării oameni precum Surorile Osoianu, Gheorghe Vrabie, autorul stemei naționale și al leului moldovenesc, Lazăr Dubinovschi, sculptorul busturilor de pe Aleea Clasicilor, și mulți alți oameni minunați. Făleștenii vor un președinte respectat, care nu tace când țara este furată și care luptă pentru interesele moldovenilor cu toată credința. Le-am dat cuvântul că lupta cu corupția va fi mai fermă și mai dură, iar acum trebuie să ne unim ca să salvăm țara de revenirea hoților”, a afirmat Maia Sandu.

Citește și: Apa este în pericol în Europa, avertizează Agenţia Europeană de Mediu

Șefa statului a menționat că în raionul Fălești au fost implementate în ultima perioadă 47 de proiecte de dezvoltare, în valoare de peste 200 de mln de lei. Acestea au presupus construirea a 73 de km de apeduct, reabilitarea drumului Bălți – Fălești – Sculeni, reabilitarea drumului de acces în satul Izvoare, investițiile de 38 de mln de lei în spitalul raional în doar un an, reînnoirea parcului de ambulanțe, extinderea iluminatului public în șase localități. „Toate acestea au fost posibile doar pentru că am păstrat pacea și am adus ajutor financiar de la partenerii europeni. Să ne gândim ce avem de pierdut și să ieșim la vot pe 3 noiembrie pentru a nu permite ca cineva să ne vândă țara!”, a menționat Maia Sandu.

Oficialul a vizitat și satul Sărata Veche din Fălești. „Am continuat să vorbesc cu oamenii la Sărata Veche, Fălești, despre cât de important este să nu pierdem ce avem și să păstram pacea și libertatea noastră. Voturile trebuie să fie ale moldovenilor, nu ale celor care vor să ne cumpere țara cu bani murdari. Pe 3 noiembrie avem de ales, pe urmă s-ar putea să fie prea târziu. Ascult ce-mi spun oamenii – că lupta cu corupția din justiție trebuia să fie mai dură – așa vom acționa după alegeri. Acum trebuie să ne salvăm țara!”, a conchis Maia Sandu.


Pe 3 noiembrie, în Republica Moldova va fi organizat turul II al alegerilor prezidențiale. 

Citește și: Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CSP îl suspendă pe procurorul cercetat în dosarul mitei de 400 de mii de dolari

Cristin Ghemu de la Procuratura raionului Hâncești a fost suspendat din funcție de Consiliul Superior al Procurorilor, la solicitarea procurorului general Alexandru Machidon. Anchetatorul...

10 cerşetori au fost prinşi pe străzile din Chișinău

Poliția a documentat, în ultimele zile, zece cazuri de cerșetorie în sectoarele Centru și Botanica ale municipiului Chișinău, în cadrul acțiunilor de prevenire și...

48% dintre moldoveni ar vota pentru aderarea la UE, iar fiecare al treilea basarabean vrea unirea cu România (sondaj)

În cazul unui referendum privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, circa jumătate dintre cetățeni ar vota „pentru”. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat...

Peste 900 de candidați au promovat la sesiunea suplimentară de BAC

Alți 916 candidați au promovat examenul național de bacalaureat în cadrul sesiunii suplimentare, potrivit rezultatelor preliminare. Numărul total al persoanelor care au susținut cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.