StiripesursePoliticăMaia Sandu, despre licitațiile de la Aeroport: 'Așteptăm ca să vină...

Maia Sandu, despre licitațiile de la Aeroport: ‘Așteptăm ca să vină mai multe companii ca să avem de unde alege’

Publicat:

Maia Sandu, despre licitațiile de la Aeroport: ‘Așteptăm ca să vină mai multe companii ca să avem de unde alege’

Licitația de la aeroportul Chișinău durează deja câteva luni din cauza unei singure companii care aplică. „Așteptăm ca să vină mai multe companii ca să avem de unde alege”, spune Maia Sandu.

În cadrul dezbaterilor, Maia Sandu a menționat că doar o companie își depune oferta pentru a participa la licitația publică de la aeroport. Motivul ar fi că „R. Moldova este o țară mică, cu un vecin care are război ”, ceea ce reprezintă principalul impediment în calea investițiilor, potrivit agora.md.

Citește și: Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia

Mai mult, șefa statului a spus că toate instituțiile și toată societatea civilă este în drept să ceară actele și să verifice.

Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterilor de la Moldova 1. Menționăm că Alexandr Stoianoglo, la fel, a fost invitat, însă acesta nu a dat curs invitației.


Nu fac eu această licitație, dar puteți să cereți de la instituții toată informația. Realitatea este că avem doar o ofertă și avem un proces care durează la nesfârșit, dar între timp Șor strânge bani de acolo.

Licitația pentru locațiunea activelor neutilizate din cadrul Aeroportului Internațional a eșuat de mai multe ori. Prima licitație a fost anunțată la data de 18 ianuarie, pentru zonele cunoscute ca Zona Sterilă și Zona Duty Free. Atunci au fost înregistrate două companii – Lagardère și LeBridge. Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, a anunțat anularea concursului, dând vina pe sabotarea procesului.

La scurt timp, prim-ministrul Dorin Recean a declarat că licitația eșuată va fi cercetată într-o anchetă.

La începutul lunii martie, autoritățile au anunțat o nouă licitație, iar la 25 martie una dintre cele două companii care tindeau la locațiunea spațiilor comerciale de la Aeroportul Internațional Chișinău a anunțat că s-a răzgândit și că nu va mai participa la licitația repetată. Astfel, Agenția Proprietăți Publice a decis să modifice condițiile de participare, încercând să atragă mai multe companii internaționale cu renume.

Citește și: Apa este în pericol în Europa, avertizează Agenţia Europeană de Mediu

Ulterior, la 29 mai, Aeroportul Internațional Chișinău a anunțat inițierea celei de-a treia licitații publice, care la 21 iunie curent a fost suspendată după ce Curtea Constituțională  a constatat nerespectarea procedurilor legale în ceea ce privește procedura de vot privind privatizarea Aeroportului Internațional Chișinău.

La data de 30 septembrie, aeroportul a anunțat despre prelungirea termenului de depunere a ofertelor, însă și de această dată procesul a fost anulat.

 

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Au fost lansate pregătirile pentru deschiderea primului cluster de negocieri

Republica Moldova se apropie de o nouă etapă în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Președinția Cipriotă a Consiliului UE a lansat pregătirile pentru...

S-a descins cu percheziții într-un spital din Edineț. Doi angajați ar fi implicați în acte de corupție

Centrul Național Anticorupție și procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Bălți, oficiul principal, documentează o schemă de corupție sistemică în cadrul unei instituții medicale din...

Un grup de deputați ucraineni – în vizită în Moldova

O delegație a Comisiei pentru politică externă și cooperare interparlamentară a Radei Supreme a Ucrainei va efectua o vizită în Republica Moldova în perioada...

Conferința investițională RM–UE și-a deschis lucrările. Este prezentă Comisara europeană Marta Kos

Chișinăul găzduiește astăzi prima Conferință investițională Republica Moldova – Uniunea Europeană. Citește și: Parlamentul se întrunește în ședință. Pe ordinea de zi – 12 proiecte Potrivit...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.