StiripesurseSocialVIDEO - Trafic de droguri între Chişinău şi Bălţi: Un tânăr...

VIDEO – Trafic de droguri între Chişinău şi Bălţi: Un tânăr de 23 de ani a fost reţinut

Publicat:

Un tânăr de 23 de ani este cercetat penal de oamenii legii, fiind suspectat de trafic de droguri. Potrivit IGP, în urma perchezițiilor la domiciliul acestuia au fost depistate substanțe narcotice în valoare de circa 550 mii lei.
Conform datelor prezentate, activitatea individului a fost documentată pe parcursul lunilor septembrie-octombrie. În această perioadă, polițiștii au stabilit că tânărul procura droguri în Chișinău, apoi le vindea consumatorilor din Bălți și raioanele din nordul R.Moldova.

Drogurile erau ascunse în locuri mai puțin aglomerate, iar coordonatele și fotografiile cu plasarea acestora erau transmise prin aplicația Telegram „operatorului” care deservea interesele grupului.

În cadrul perchezițiilor la domiciliul și în automobilul suspectului au fost depistate: hașiș, marijuana, telefoane mobile, cartele SIM, un cântar electronic de înaltă precizie și materiale care urmau să fie utilizate pentru vânzarea substanțelor narcotice.

Potrivit legislației, persoanele vinovate de „circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare” riscă până la 15 ani privațiune de libertate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Noii membri ai Guvernului au depus jurământul

Cabinetul de miniștri condus de Vasile Tofan a depus jurământul de învestitură, la o zi după ce a primit votul de încredere al Parlamentului....

CNAM a decontat peste jumătate de milion de lei pentru o singură intervenție cardiacă

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a alocat în luna iunie 15,1 milioane de lei pentru consumabile utilizate în intervenții chirurgicale complexe, iar...

Retragerile din băncile moldoveneşti depășesc depunerile

În luna iunie, cetățenii și companiile din Republica Moldova au retras din bănci mai mulți bani decât au depus, tendință care se menține pe...

VIDEO O seră ilegală de cânepă a fost găsită într-o curte din Soroca

Un bărbat de 54 de ani din raionul Soroca este cercetat de polițiști, fiind suspectat că ar fi cultivat ilegal plante cu conținut narcotic. În...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.