StiripesurseȘtirile zileiMicii producători au acces la un nou program de finanțare

Micii producători au acces la un nou program de finanțare

Publicat:

Micii producători din Moldova au acces la un nou program de finanțare, anunță Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Citește și: Stoianoglo evită să spună din banii cui s-a relaxat la Karlovy Vary

Sursa citată informează despre deschiderea procesului de aplicare pentru finanțare nerambursabilă în cadrul Programului de sprijin al micilor producători, aprobat de Guvern. Programul este dedicat producătorilor mici care doresc să-și lanseze sau să dezvolte afaceri în industriile prelucrătoare din Republica Moldova. Obiectivul programului este creșterea numărului de mici producători, stimularea productivității și amplificarea volumului de vânzări.

Sprijinul financiar nerambursabil poate acoperi până la 70% din valoarea proiectului investițional, și poate ajunge până la 500 de mii de lei per beneficiar. Bugetul total alocat acestui Program este de 60 de milioane de lei, finanțat din resursele Bugetului de stat, cu o perioadă de implementare de 3 ani, destinat sprijinirii a peste 100 de companii.

Buget total alocat pentru anul 2024 este de 4.3 milioane lei.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.