StiripesurseCultură și MediaDiverseReacția turiștilor la înlocuirea temporară a fântânii Trevi: 'Piscină municipală'

Reacția turiștilor la înlocuirea temporară a fântânii Trevi: ‘Piscină municipală’

Publicat:

„Piscină municipală”, „Am râs când am văzut prima dată”, sunt reacții ale turiștilor după înlocuirea temporară a fântânii Trevi din Roma din cauza unor lucrări de întreținere.

Turiștii care ajung în această perioadă la Fântâna Trevi din Roma ca să arunce, conform tradiției, monede, trebuie să se mulțumească să-și arunce banii într-un mic bazin care a fost instalat special pentru a permite turiștilor să efectueze acest ritual, în timp ce monumentul este supus unor lucrări de întreținere, scrie The Guardian, potrivit stiripesurse.

Citește și: Apa este în pericol în Europa, avertizează Agenţia Europeană de Mediu

Fântâna a fost golită de apă și izolată la începutul lunii octombrie, fiind supusă unor lucrări în valoare de 300 000 de euro.

Planul prevede, de asemenea, construirea unei pasarele care va permite vizitatorilor să privească mai îndeaproape monumentul și care va fi, de asemenea, utilizată ca o modalitate prin care autoritățile să monitorizeze fluxul de turiști înainte de introducerea unei taxe de acces de 2 euro.


„Am râs în sinea mea când am văzut prima dată”, a spus o studentă din SUA.

Inițiativa de înlocuire a fântânii a stârnit ironie pe rețelele de socializare, unii redenumind fântâna „Piscina Trevi”. Un comentator a scris: „Imaginează-ți că ai zburat 14 ore pentru a vedea fântâna Trevi și în schimb ai găsit o piscină municipală”.

Citește și: Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia

Fântâna Trevi este vizitată de patru milioane de persoane în fiecare an.

Monedele aruncate în Trevi însumează aproximativ 1,5 milioane de euro în fiecare an, bani care ajung la o organizație caritabilă.

Citeşte şi:  Numărul de turiști care vizitează țara noastră este în creștere. Cei mai mulți vin din Ucraina și România

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Schimbarea în conducerea Apple. Tim Cook se retrage din funcția de CEO în septembrie

Tim Cook a anunțat că se va retrage din funcția de director general al Apple, după ce a condus gigantul american timp de 15...

Modificare importantă în armata SUA: Vaccinul antigripal nu mai este obligatoriu pentru militari

Vaccinul antigripal nu mai este obligatoriu pentru militarii americani. Secretarul Apărării al SUA, Pete Hegseth, a anunțat modificarea importantă. El a explicat că decizia...

Ce sunt taberele psihedelice: o afacere în plină expansiune

Un nou tip de afacere ia avânt pe fondul creșterii interesului pentru presupusele beneficii ale drogurilor psihedelice: organizarea unor tabere unde participanții folosesc astfel...

Rusia fierbe în tăcere, iar Putin răspunde în singurul mod pe care îl cunoaște

La patru ani de la invazia Ucrainei, nemulțumirea începe să iasă la iveală în Rusia, pe fondul problemelor tot mai frecvente cu Internetul și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.