StiripesurseCultură și MediaDiverseSemnele prin care un polițist își dă seama că te-ai urcat...

Semnele prin care un polițist își dă seama că te-ai urcat beat la volan, înainte de a te opri in trafic

Publicat:

Condusul sub influența consumului de alcool produce peste un milion de accidente în fiecare an, însă unii șoferi cred că pot conduce beți fără probleme. 

Timpul de reacție al unui șofer care a băut crește, ceea ce poate duce la accidente, potrivit stiripesurse.

Citește și: Apa este în pericol în Europa, avertizează Agenţia Europeană de Mediu

Potrivit cifrelor oficiale ale UE, unul din patru decese pe drumurile Uniunii Europene are o legătură directă cu consumul de alcool, ceea ce face urgentă necesitatea abordării fenomenului.

Aparatul etilotest este cel mai des folosit de polițiști, cu ajutorul căruia măsoare nivelul de alcool din corp șoferilor opriți. Însă, cum își dă seama polițistul pe cine să oprească? Un ofițer de poliție din SUA a dezvăluit semnele revelatoare ale celor care conduc în timp ce sunt sub influența alcoolului, scrie Car and Motor.


Primul semn ar fi farurile neaprinse. Șoferii băuți par să uite să aprindă farurile, însă în zilele noastre, la noile mașini, luminile se aprind automat. Această greșeală o pot comite și șoferii care nu au consumat alcool, de aceea polițiștii mai caută și alte indicii.

În primul rând, un șofer beat face mișcări bruște. Având o percepție slabă a timpului și a distanței, șoferul poate frâna sau accelera brusc, ba chiar trage de volan mai mult decât este nevoie.

Un alt aspect după care polițiștii se uită este când șoferul conduce cu viteză foarte mică. Un șofer beat conduce cu o viteză foarte mică deoarece fie se simte amețit, fie are dureri de cap sau și-a pierdut simțul vitezei.

Citește și: Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia

Reacțiile întârziate sunt încă un lucru care îi dau de gol pe șoferii băuți. Consumul de alcool duce la scăderea reflexelor șoferului, adică a vitezei de reacție la un stimul vizual.

Nu în ultimul rând, un șofer beat are probleme în a-și menține banda pe care circulă. Din cauza alcoolului, șoferul, amețit, are dificultăți în a menține direcția înainte, iar de multe ori schimbă involuntar benzile.

 

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trump a ajuns într-o capcană în Iran. Fiecare opțiune este mai rea decât precedenta. Nu se vede o ieșire

La aproape cinci luni de la începutul războiului cu Iranul, administrația Donald Trump încearcă să combine presiunea militară cu relansarea eforturilor diplomatice, însă fără...

Concursuri pentru funcții vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție și curțile de apel

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat concursuri pentru suplinirea mai multor funcții vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție și la curțile...

Autoritățile publice locale din R.Moldova pot aplica pentru a beneficia de sisteme moderne de tratare a apei potabile

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) a anunțat lansarea etapei a II-a a concursului de selectare a localităților beneficiare în cadrul proiectului „Aprovizionarea descentralizată...

Vasile Tofan convoacă ședința Guvernului pentru a evalua situația din sectorul energetic

Prim-ministrul Vasile Tofan a anunțat convocarea, marți, 28 iulie, a unei ședințe a Guvernului pentru a analiza situația din domeniul energetic și pentru a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.