Victoria candidatei PAS, Maia Sandu, la alegerile prezidențiale din 3 noiembrie a fost recunoscută de Comisia Electorală Centrală (CEC). În cadrul scrutinului, aceasta a obținut cel mai mare număr de voturi. Prin urmare, cei nouă membri CEC au semnat procesul verbal privind centralizarea rezultatelor turului doi al alegerilor a fost semnat de cei nouă membri CEC.
Alegerile pentru funcția de președinte al R. Moldova din 20 octombrie și 3 noiembrie au fost declarate valabile. Mandatul de președinte al Maiei Sandu a fost validat de CEC, potrivit agora.md.
Citește și: Apa este în pericol în Europa, avertizează Agenţia Europeană de Mediu
„Se declară ales candidatul electoral Maia Sandu, care a obținut cel mai mare număr de voturi în turul doi de scrutin”, a raportat președinta CEC, Angelica Caraman.
Candidata Maia Sandu a obținut 930.139 de voturi, iar Alexandr Stoianoglo – 750.430 de voturi. Peste 20 de mii de buletine de vot au fost declarate nevalabile.
Din numărul de 2,7 milioane de alegători înscriși în listele electorale de bază, 1,7 milioane de cetățeni au fost la vot.
Hotărârea a fost aprobată de membrii CEC. Documentul a fost remis Curții Constituționale, pentru confirmarea rezultatelor alegerilor și validarea mandatului de președinte al Maiei Sandu.
Maia Sandu, candidata Partidului Acțiune și Solidaritate la alegerile prezidențiale, a obținut victoria la scrutinul din 3 noiembrie curent. Potrivit datelor preliminare, la prelucrarea tuturor proceselor verbale, acesta obține al doilea mandat de șefă de stat, după ce a acumulat 55,33% dintre sufragii.
Alexandr Stoianoglo, candidatul Partidului Socialiștilor s-a clasat pe poziția a doua, acumulând 44,66%.
Citește și: Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia
La 4 noiembrie, PSRM a emis o declarație în care preciza că nu recunoaște rezultatul votului din diasporă, care„ a contribuit la victoria Maiei Sandu”, despre care afirmă că este „președintele diasporei”. Formațiunea insista că „adevăratul învingător” este Alexandr Stoianoglo.
Astfel, la 8 noiembrie, membrii Partidului Socialiștilor din Moldova au ieșit la protest în fața Comisiei Electorale Centrale (CEC). Aceștia vor să conteste rezultatele alegerilor prezidențiale, deoarece consideră că Maia Sandu „nu este un președinte legitim”.











