StiripesurseEconomieEuropa Centrală va resimţi impactul oricăror tarife americane impuse Germaniei

Europa Centrală va resimţi impactul oricăror tarife americane impuse Germaniei

Publicat:

Dacă noul preşedinte american Donald Trump îşi va respecta promisiunile de a impune tarife la importurile europene, Ungaria va resimţi în mod “exponenţial” efectele din cauza legăturilor comerciale cu Germania, a declarat joi un important reprezentant al mediului de afaceri, transmite Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

Germania ar urma să fie afectată mai mult decât orice altă ţară membră a zonei euro de eventualele tarife americane, estimează analiştii băncii Nomura, ceea ce va avea consecinţe asupra Europei Centrale, având în vedere legăturile comerciale extinse.

Citeşte şi: Atac rusesc “masiv” la Odesa; o persoană a fost ucisă – Stiripesurse.md

Aceste legături sunt deosebit de puternice în sectorul auto, în condiţiile în care regiunea trimite între 20% şi 30% din exporturile sale în Germania.

Rezultatele alegerilor prezidenţiale din SUA au generat noi riscuri pentru cea mai mare economie a Europei, a cărei stagnare a afectat perspectivele de revenire în ţările dependente de exporturi din Europa Centrală, a declarat Andras Savos, preşedintele Camerei de comerţ şi industrie germano-ungare.


“Dacă preşedintele ales respectă ceea ce oamenii din jurul lui au promis şi SUA urmează politicile vehiculate, asta va da o nouă lovitură economiei germane. Dacă economia germană va fi lovită, asta ne va afecta pe noi (Ungaria) exponenţial”, a spus Andras Savos la o reuniune cu presa, adăugând că investiţiile planificate a fi făcute în Ungaria sunt într-o prăbuşire “uimitoare”.

Separat, economiştii băncii ING susţin că Europa Centrală este “complet expusă” la ramificaţiile preconizatei revizuiri a politici comerciale a SUA, în pofida unor legături directe relativ reduse. “Principala expunere este prin intermediul legăturilor comerciale cu Germania şi accentul pe sectorul auto, care pare cea mai proastă combinaţie în viitor. Credem că aşteptările pieţei pentru o revenire în regiunea CEE anul viitor sunt exagerat de optimiste şi vom vedea noi surprize în jos”, susţin economiştii ING.

Cifrele Eurostat arată că în 2023 exporturile germane de automobile spre SUA au avut o valoare de 23,41 miliarde de euro, comparativ cu exporturi în valoare de 18,92 miliarde de euro spre Germania din Polonia, România, Cehia, Slovacia şi Ungaria.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.