StiripesurseCultură și MediaDiverseConan O'Brien va fi gazda ceremoniei Oscar 2025

Conan O’Brien va fi gazda ceremoniei Oscar 2025

Publicat:

Comediantul, scenaristul, producătorul şi fostul prezentator tv Conan O’Brien, câştigător al premiului Emmy, a fost desemnat să prezinte cea de-a 97-a ediţie a Premiilor Oscar, a anunţat marţi Academia de Arte şi Ştiinţe Cinematografice.

Este prima dată când O’Brien este gazda, după doi ani consecutivi în care Jimmy Kimmel a fost maestru de ceremonii. Gala vine, de asemenea, după ce a câştigat un Emmy pentru cea mai bună emisiune specială (în direct), în cadrul unei ceremonii care a avut peste 20 de milioane de telespectatori, potrivit stiripesurse.

Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează

O’Brien a răspuns cu umor la anunţ. „America a cerut-o şi acum se întâmplă: Noul Cheesy Chalupa Supreme de la Taco Bell. În alte ştiri, sunt gazda Oscarurilor”, a spus el.

„Suntem încântaţi şi onoraţi ca incomparabilul Conan O’Brien să fie gazda Oscarurilor din acest an”, au declarat Bill Kramer, CEO al Academiei, şi Janet Yang, preşedinte. „El este persoana perfectă pentru a ne ajuta să conducem celebrarea globală a filmului cu umorul său strălucitor, dragostea sa pentru filme şi expertiza sa live TV. Capacitatea sa remarcabilă de a se conecta cu publicul va aduce spectatorii împreună pentru a face ceea ce Oscarurile fac cel mai bine – să onoreze filmele şi regizorii spectaculoşi din acest an”.


O’Brien este cel mai bine cunoscut pentru cele două decenii în care a fost gazda emisiunilor de noapte, precum „Late Night With Conan O’Brien”, „The Tonight Show With Conan O’Brien” şi „Conan”. Înainte de ascensiunea sa în televiziune, şi-a construit o carieră de scenarist pentru emisiunile „Saturday Night Live” de la NBC şi „The Simpsons” de la Fox. În prezent, este gazda popularului podcast „Conan O’Brien Needs a Friend” şi a jucat recent în programul „Conan O’Brien Must Go”. De-a lungul carierei sale, O’Brien a fost nominalizat la 31 de premii Emmy, câştigând cinci.

Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani

Gala Premiilor Oscar vor avea loc la Dolby Theatre de la Ovation Hollywood şi vor fi transmise în direct în peste 200 de teritorii din întreaga lume.

Se aşteaptă ca lista de filme din acest an să includă o gamă largă de concurenţi, inclusiv dramedia lui Sean Baker „Anora”, musicalul lui Jon M. Chu „Wicked” şi continuarea epică a lui Ridley Scott „Gladiator II”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Victimele represiunilor politice vor primi compensații de peste 1,8 milioane de lei

Victimele represiunilor politice și moștenitorii acestora din șase raioane ale R. Moldova vor primi compensații pentru bunurile confiscate, naționalizate sau scoase din posesia lor....

Victor Cazacu este audiat pentru a treia oară în procedura de reevaluare

Comisia de evaluare a procurorilor a audiat pentru a treia oară procurorul anticorupție Victor Cazacu, în cadrul procedurii de reevaluare, dispusă de Consiliul Superior...

Guvernul a aprobat o convenție care interzice concedierea din motive familiale

Responsabilitățile familiale nu vor putea constitui motiv de concediere, iar autoritățile vor trebui să dezvolte politici și servicii care să ajute părinții și persoanele...

VIDEO Reforma fiscală va fi construită prin dialog și consultări

Prim-ministrul R. Moldova, Alexandru Munteanu, a declarat că economia țării continuă să fie afectată de contextul regional dificil și de încetinirea creșterii economice din...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.