StiripesurseSocialTariful pentru traversarea barajului Costești-Stînca a fost majorat

Tariful pentru traversarea barajului Costești-Stînca a fost majorat

Publicat:

Tariful pentru traversarea barajului Costești-Stînca de pe râul Prut a fost majorat de două ori. Dacă până acum șoferii trebuiau să achite între 20 și 200 de lei, aceștia vor trebui să scoată de buzunar între 40 și 400 de lei. Tariful este aplicat în funcție de greutatea vehiculului și destinația acestuia, adică transport de persoane sau de mărfuri.

Autoritățile motivează decizia prin creșterea cheltuielilor de întreținere a barajului și lipsa resurselor financiare, potrivit moldova1.md.

Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează

„La momentul actual, reieșind din majorarea fluxului de circulație, s-a majorat considerabil greutatea asupra construcției hidrotehnice, acest fapt contribuind la creșterea uzurii infrastructurii, iar veniturile actuale din veniturile de trecere care au fost stabilite încă în anul 2008 sunt depășite de timp și insuficiente pentru acoperirea costurilor de întreținere a barajului”, a declarat Roman Cojuhari, director APP.

Potrivit APP, în primul trimestru al anului trecut, întreprinderea de stat care administrează Nodul Hidrotehnic Costești-Stînca a înregistrat venituri în valoare de 850 de mii de lei, iar cheltuielile au ajuns la aproape două milioane de lei.


Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani

Majorarea plății pentru trecerea mijloacelor de transport pe barajul Costești-Stînca va contribui la asigurarea acumulării anuale a mijloacelor financiare necesare în mărime de circa 5,7 milioane de lei, anunță sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.