StiripesurseJustiţieMunteanu 'taie-n carne vie': Numărul procuraturilor va fi înjumătățit

Munteanu ‘taie-n carne vie’: Numărul procuraturilor va fi înjumătățit

Publicat:

În Republica Moldova vor exista 14 procuraturi teritoriale și trei procuraturi de circumscripție, în loc de cele peste 30 de procuraturi raionale, care sunt în prezent. Conceptul privind reorganizarea și optimizarea structurii sistemului Procuraturii a fost prezentat Consiliului Superior al Procurorilor, transmite IPN.

Procurorul General, Ion Munteanu, a declarat că unul dintre scopurile propuse este dezvoltarea capacităților funcționale ale Procuraturii. Este vorba despre capacități de management, uniformizarea practicii și a volumului de lucru, precum și eficientizarea calității actului de justiție, a precizat Munteanu.

Citeşte şi: Ce poate și ce trebuie să învețe R. Moldova din lecția electorală românească? – Stiripesurse.md

„Din peste 30 de procuraturi raionale, care sunt în prezent, rămân doar 14, de asemenea și cele trei procuraturi de circumscripție – Nord, Sud și Centru. În ceea ce privește procuraturile de circumscripție, locul lor firesc nu este în componența procuraturilor teritoriale, deoarece acestea conduc și exercită urmărirea penală, domeniul acuzarea, iar procuraturile de circumscripție asigură reprezentarea acuzării la curțile de apel”, a explicat Sergiu Russu, adjunct al procurorului general.

Potrivit lui Rusu, astfel mai multe procuraturi raionale se consolidează în procuraturi teritoriale. „Sunt fenomene infracționale ce depășesc limitele unei unități administrativ-teritoriale, dacă vom aborda infracționale la scară fenomenă largă, eficiența de contracarare a infracțiunilor va spori. Mai mult ca atât, această modificare va determina un plan de viitor de constituire și consolidare a sediilor procuraturilor teritoriale – evident sedii echipate realizate”, a explicat Sergiu Russu.


Potrivit noii organigrame, rămân Procuratura municipiului Chișinău, cu oficiile sale per sector, și Procuratura UTA Găgăuzia. Totodată, vor activa: Procuratura Bălți, Procuratura Edineț, Procuratura Cahul, Procuratura Strășeni, Procuratura Căușeni, Procuratura Anenii Noi, Procuratura Cimișlia, Procuratura Criuleni, Procuratura Drochia, Procuratura Hâncești, Procuratura Orhei, Procuratura Sorocani și Procuratura.

De asemenea, vor exista Procuratura de circumscripție Nord, Procuratura de circumscripție Centru și Procuratura de circumscripție Sud.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.