StiripesurseExterneSerbia 'condamnă în cei mai fermi termeni posibil atacul' asupra unui...

Serbia ‘condamnă în cei mai fermi termeni posibil atacul’ asupra unui canal kosovar (diplomaţie)

Publicat:

Serbia “condamnă cu cea mai mare fermitate atacul” împotriva canalului Ibar-Lepenac din Kosovo, esenţial pentru răcirea a două termocentrale, denunţând “un act inacceptabil de sabotaj”, a scris sâmbătă dimineaţă ministrul afacerilor externe din Serbia, Marko Djuric, informează AFP.

“Facem apel la toate părţile să reziste provocărilor şi să favorizeze dialogul, înţelegerea reciprocă şi cooperarea”, adaugă Djuric, dând de înţeles că “regimul” premierului kosovar Albin Kurti, care a acuzat Serbia că se află în spatele atacului, ar putea fi “potenţial implicat”, potrivit stiripesurse.

Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani

Kosovo şi-a consolidat sâmbătă sursele de apă şi energie şi a intensificat securitatea în locuri strategice după ce o explozie a avariat vineri un canal vital pentru alimentarea cu apă a două centrale termine din Kosovo, un incident pe care Pristina l-a etichetat drept “act terorist” şi l-a atribuit Serbiei vecine, transmite Reuters.

Explozia a crescut tensiunile dintre Serbia şi Kosovo, cu majoritate etnică albaneză, care şi-a declarat independenţa unilateral faţă de Serbia în 2008, la aproape un deceniu după o revoltă de gherilă împotriva guvernării de la Belgrad. Serbia nu recunoaşte independenţa Kosovo.


Un reporter Reuters a vizitat sâmbătă locul exploziei, unde aluviunile s-au revărsat printr-o gaură din peretele de beton al canalului. Muncitorii instalaseră o serie de tuburi de mari dimensiuni pentru a evita spărtura.

Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează

Sursele de alimentare păreau să fie în mare parte intacte, dar alimentarea cu apă potabilă a fost întreruptă în unele zone.

Ministrul energiei, Artane Rizvanolli, a declarat că Kosovo se coordonează cu compania electrică a Albaniei pentru a furniza mai multă energie electrică. Ea a spus că apa va fi transportată cu cisternele în zonele afectate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.