Decizia Curții Constituționale a României de a anula primul tur al alegerilor prezidențiale, cu două zile înainte de cel de-al doilea tur programat, explică în mare măsură de ce Europa și-a întors cu îngrijorare privirea către evoluțiile politice din țară, urmărind această confruntare electorală și rugându-se să nu se întâmple ce este mai rău, scrie SKAI.gr., potrivit stiripesurse.ro.
Încă o dată, însă, pare să se concentreze mai mult pe „răul” care amenință și mai puțin pe rădăcinile lui. Teama provine din posibilitatea ca extremistul de dreapta Călin Georgescu să se impună, profitând de climatul creat de ascensiunea generală a dreptei naționaliste, care a fost înregistrată și la alegerile parlamentare de săptămâna trecută. Decizia Curții confirmă, însă, că problema este mult mai profundă și are caracteristici structurale. De altfel, nu poate fi un lucru de mândrie pentru UE anularea alegerilor într-o țară membră.
Citeşte şi: Bodyguardul lui Călin Georgescu a fost ‘săltat’ de mascaţi direct din trafic – Stiripesurse.md
Ceea ce îngrijorează cel mai mult ”birourile centrale” ale UE și NATO de la Bruxelles este faptul că respectivul politician este considerat pro-rus, iar eventuala sa alegere ar putea afecta semnificativ poziția țării față de războiul din Ucraina, atât din punct de vedere politic, cât și operațional, într-un moment în care procesele legate de acest conflict sunt în desfășurare.
Denunțări și excluderi
Temerile poate că sunt justificate, dar pentru a le contracara, mai ales în ceea ce privește consecințele lor, nu sunt suficiente excluderile și denunțările legate de intervențiile Moscovei. Georgescu, cazul României, apariția răsunătoare a unui naționalism latent nu sunt un fenomen unic. Nimeni nu-l poate uita pe Orban în Ungaria, pe Fiko în Slovacia sau Kaczyński în Polonia, cu deosebirea că acesta din urmă nu poate fi acuzat că este filorus.
Toți aceștia nu au căzut din cer. Naivitatea cu care Occidentul a considerat că fosta Europă de Est după căderea regimurilor sale în 1989/1990 va adopta „rând pe rând” sistemul politic occidental și se va transforma într-un „leagăn al democrațiilor tinere, funcționale” este pedepsită deja de ani de zile. De foarte multe ori un rezultat electoral care dă totul peste cap generează îngrijorări cu privire la orientarea unei țări „indisciplinate” și coeziunea UE. Cu toate acestea, discuția nu ajunge la o asemenea profunzime care să permită recunoașterea greșelilor din trecut și existența unei strategii de contracarare.
Contracararea „abaterilor” prin amenințări sau decizii de tăiere a fondurilor europene nu-i va aduce pe calea cea bună pe cei care ies din rând. Pur și simplu întărește în majoritatea societăților est-europene percepția, care de altfel nu este străină nici în țările din sudul Europei, că UE este o Uniune a oportunităților, o mare pușculiță, o vacă de muls.
Semnele erau acolo
Democrația ciuntită, concepțiile autoritare, populismul naționalist ar fi trebuit tratate mult mai devreme. Semnele sunt acolo de mai multe decenii, dar în Occident au preferat să nu le vadă. Poate pentru că nu au vrut să admită cât de oportunistă a fost, în cele din urmă, graba extinderii spre țări care au fost tratate în primul rând ca piețe virgine. Poate din nou pentru că tendința de baricadare naționalistă înflorește acum într-un mod ostentativ în aproape toate țările Europei de Vest. Începuse cu mult înainte ca europenii să diagnosticheze efortul subteran al Moscovei de a provoca fisuri în coeziunea lor.
Chiar dacă acceptăm toate acuzațiile, adesea nebazate pe dovezi, despre „metodele murdare” ale lui Putin, problema nu este creația lui. El pur și simplu a identificat punctele slabe, a lovit în fisurile deja existente, create de profețiile trufașe și greșelile nerecunoscute din perioada în care unii fluturau lozinca despre „Sfârșitul istoriei”. O istorie căreia îi place uneori să se răzbune.
