StiripesurseExterneCe spune Ilie Bolojan despre o candidatură la președinția României

Ce spune Ilie Bolojan despre o candidatură la președinția României

Publicat:

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat că la noile alegeri prezidenţiale ar trebui să fie cât mai puţini candidaţi, mai ales pro-occidentali.

El a subliniat că a discutat cu colegii săi de partid şi că se vor căuta soluţii pentru găsirea unei formule cu un candidat puternic, susţinut de o coaliţie, potrivit stiripesurse.

Citește și: Trei sferturi din suprafaţa Pământului a devenit ‘permanent mai aridă’

„Gândiţi-vă ce s-a întâmplat în actuala coaliţie de guvernare când de dimineaţa miniştri lucrau ipotetic în şedinţa de Guvern şi după-amiaza candidaţii îşi lansau nişte atacuri reciproce destul de dure. Vă puteţi imagina, dacă asta continuă, cu cele patru partide în coaliţie şi fiecare cu un candidat sau cu doi-trei candidaţi unde se va ajunge. Asta înseamnă că din nou trebuie să renunţăm la ceea ce am făcut până acum, hai să ne punem un candidat să vedem dacă el la loteria voturilor poate ia 200.000 în plus, 300.000 de voturi în plus şi poate intră în turul doi ca să încercăm să jucăm noi această miză mică. Cred că trebuie găsită cea mai bună soluţie şi sigur cu cât sunt mai puţini candidaţi, mai ales cei care sunt pro-occidentali, care îşi asumă aceste valori ale României moderne, cu atât este mai bine, cu atât certurile dintre partide sunt limitate şi de asemenea, din punctul meu de vedere”, a spus Bolojan, la Digi 24.

Conform acestuia, un „candidat integrator” ar arăta că formaţiunile pro-europene au înţeles votul pe care l-au dat românii şi ar evita pulverizarea voturilor.


„Dacă s-ar găsi un candidat integrator, care să integreze electoratele, care să reprezinte şi România tradiţională, şi România care susţine familiile, dar şi România urbană, cu siguranţă am da senzaţia că am înţeles şi ceea ce înseamnă votul la prezidenţiale, votul pe care l-au dat românii, şi cu siguranţă coerenţa în acţiune ar fi mult mai mare, nu în ultimul rând şi şansele pentru că o pulverizare de voturi ne duce din nou către nişte dispute şi către un tur doi în care nu ştim cum vor arăta lucrurile”, a spus Ilie Bolojan.

Preşedintele interimar al PNL a subliniat că liderii de partide trebuie să-şi facă o analiză personală să vadă dacă sunt în măsură să integreze electorate, iar în caz contrar trebuie căutat un candidat care să aibă o coaliţie în spate.

El a fost întrebat dacă ar putea fi candidatul partidelor pro-europene.

Citește și: Jean-Claude Juncker: Donald Trump ar trebui să fie tratat cu respect

„Eu nu am venit aici să ocup o funcţie sau să candidez. M-am gândit că voi reprezenta din Senat judeţul Bihor, m-am trezit în două zile preşedinte interimar al PNL şi acum lucrăm ca să facem ceea ce trebuie pentru a arăta românilor că putem guverna responsabil, oamenilor de afaceri că se pot baza că este o ţară care a înţeles că nu trebuie să mai pună încă nişte greutăţi pe ei, ci trebuie să reducă cheltuielie de la stat şi să venim cu candidaţi care într-adevăr pot să genereze speranţă şi pot să reprezinte România reală. Dacă nu vom căuta să dialogăm şi să unim toate Româniile prin candidatul sau prin candidaţii pe care îi propunem, nu am făcut nimic”, a răspuns Bolojan.

Întrebat ce opinie are despre o eventuală candidatură a primarului Capitalei, Nicuşor Dan, la prezidenţiale, el a precizat că „fiecare dintre cei care şi-au anunţat sau au fost propuşi trebuie să-şi facă o analiză personală”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când începe omul să devină conștient? Neurologii caută cele mai pertinente răspunsuri

Niciunul dintre noi nu-și amintește cum era să fii bebeluș; așadar, sunt bebelușii conștienți? Și ce se întâmplă cu cei care încă nu s-au...

Veneția devine un paradis neașteptat pentru Flamingo. De ce se adună păsările în număr record

Populația de Flamingo atinge numere record în Veneția, potrivit AP. Numite „fenicotteri” în italiană, păsările au apărut pentru prima dată la începutul anilor 2000....

Fenomen misterios. Un lac dispărut a reapărut brusc după 130 de ani, apoi s-a evaporat din nou

Un lac dispărut a reapărut brusc, înghițind terenuri agricole, drumuri și linii electrice, înainte de a se scufunda din nou în mod misterios. Pe o...

‘Nostradamusul Chinei’ despre dosarele OZN ale lui Trump: ‘Sunt prostii totale’

„Prostii totale" - este verdictul futuristului chinez Jiang Xueqin despre dosarele OZN declasificate de administrația Trump. Analistul, cunoscut drept „Nostradamusul Chinei", a prezis corect...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.