StiripesursePoliticăModificări esențiale la Legea Secetei

Modificări esențiale la Legea Secetei

Publicat:

În cadrul consultărilor de la Parlament, au fost discutate modificările propuse la Legea Secetei, care aduc schimbări semnificative în sprijinul agricultorilor afectați de dificultăți financiare.

Alexandru Trubca, președintele Comisiei Agricultură, a subliniat că una dintre principalele modificări este extinderea termenului de aplicare a legii până la 31 octombrie 2025. De asemenea, s-a clarificat că datoriile acumulate începând cu 1 septembrie 2022 vor fi eligibile pentru beneficiile legii, eliminând interpretările ambigue din legislația actuală, potrivit bani.md.

Citește și: Jean-Claude Juncker: Donald Trump ar trebui să fie tratat cu respect

Totodată, au fost incluși furnizorii de inputuri agricole printre potențialii beneficiari ai legii, iar creditorilor li se interzice cesionarea creanțelor fără acordul debitorilor.

„Legea trebuie să fie clară, fără loc pentru ambiguități, pentru a evita abuzurile de ambele părți,” a declarat Trubca.


Alexandru Bădărău, președintele Asociației Forța Fermierilor, a evidențiat importanța prevederilor care permit suspendarea plăților pe o perioadă extinsă, oferind agricultorilor timp să se redreseze financiar. În plus, executările silite vor fi suspendate, oferindu-le agricultorilor opțiunea de a-și valorifica activele proprii în condiții mai avantajoase.

Citește și: Trei sferturi din suprafaţa Pământului a devenit ‘permanent mai aridă’

„În prezent, legea insolvenței favorizează lichidarea companiilor, iar activele sunt vândute la prețuri foarte mici. Vrem să schimbăm acest lucru prin măsuri legislative și suport financiar suplimentar, precum garanții de stat sau facilități fiscale,” a precizat Bădărău.

Un alt aspect discutat este legat de organizațiile de creditare nebancară, în special în sudul țării, unde agricultorii se confruntă cu abuzuri legate de executările silite pentru echipamente agricole, terenuri și alte active. „Este crucial să intervenim pentru a preveni interpretările abuzive ale legislației,” a adăugat Bădărău.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.