StiripesurseJustiţieMilionar prin escrocherie: Grup criminal cu profituri uriașe, destructurat de poliție

Milionar prin escrocherie: Grup criminal cu profituri uriașe, destructurat de poliție

Publicat:

Ofițerii Direcției investigații infracțiuni economice a Inspectoratului Național de Investigații (INI) au destructurat un grup criminal organizat implicat într-una dintre cele mai sofisticate escrocherii financiare din ultimii ani. Activitatea acestora genera un venit zilnic estimat preliminar la 50.000 de dolari.

Doi bărbați au fost reținuți pentru prejudicierea a două femei cu peste 4.000.000 de lei. Aceștia ar fi utilizat metode complexe de manipulare pentru a convinge victimele să investească în așa-zise platforme legale de tranzacționare valutară, care, în realitate, erau false.

Pentru a face rost de bani, victimele au recurs la soluții extreme, luând credite de la bănci și companii de microfinanțare, împrumuturi de la rude și cunoscuți, iar una dintre ele chiar și-a vândut apartamentul pentru a continua investițiile.

Autoritățile continuă cercetările pentru a identifica toate persoanele implicate și pentru a recupera prejudiciul cauzat. Reprezentanții INI atrag atenția cetățenilor să fie vigilenți și să verifice autenticitatea platformelor de investiții înainte de a efectua transferuri financiare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.